Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban anunță un val de demisii în PNL după alegerile locale
WhatsApp
Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat, după prima ședință a partidului după alegerile locale, că s-au obținut victorii simbolice, dar au fost și filiale care nu au performat, iar mulți președinți de organizații și-au dat demisia. 

"PNL a reușit victorii cu valoare simbolică împotriva PSD: Vrancea a fost câștigată de candidatul PNL Cătălin Toma. Am reușit să câștigăm județe în care PSD condus în ultimii 30 de ani, județe care au fost ținute în sărăcie. De asemenea, am reușit să câștigăm cel mai mare număr de primari de municipii reședință de județ și, de asemenea, un număr semnificativ de primari de municipii și primari de orașe”, a spus Ludovic Orban, după ședința conducerii PNL.

Orban a spus că președinții organizațiilor care nu au performat și-au dat demisia de onoare, între ei și fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu.

"Sigur că am discutat și în cadrul ședinței și de filialele care nu au obținut performanță. În urma acestei analize, mai mulți președinți de filiale și-au dat demisia de onoare. Este vorba de filialele care au obținut un scor de sub 27%. Filiala Ialomița, filiala Brăila, Hunedoara, Buzău. De asemenea, și-a depus demisia din funcția de președinte domnul fost primar al Timișoarei, Nicolae Robu și președintele PNL Satu Mare”, a spus Orban, potrivit Mediafax.

În aceste filiale, Orban a mandatat vicepreședinții organizațiilor regionale, împreună cu secretarul general, să consulte organizațiile, primarii și filialele locale, astfel încât să se poată desemna conducere interimară care să crească performanța partidului pentru alegerile parlamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel