Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban: AEP încearcă să modifice pe uşa din dos legislaţia privind votul din străinătate
WhatsApp
Ludovic Orban, președinte PNL, atrage atenția asupra intenției AEP de a modifica legislația electorală pe ușa din dos.

Orban spune că parlamentarii PNL au mandat să voteze legea așa cum a ieșit din comisie, cu modificările propuse de liberali, și nu cu alte adăugiri.

„Salutăm faptul că în cadrul Comisiei parlamentare propunerile PNL – care au fost conforme cu solicitările preşedintelui Klaus Iohannis, exprimate în scrisoarea adresată către Parlament – salutăm faptul că aceste propuneri au fost adoptate în Comisia specială care a fost înfiinţată prin decizia plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului şi considerăm că este necesară adoptarea în cadrul sesiunii extraordinare a acestei propuneri de modificare, care a fost adoptată în Comisia specială, fără alte propuneri de modificare. Pentru că am văzut că Autoritatea Electorală Permanentă încearcă să modifice pe uşa din dos legislaţia în domeniul electoral, înfiinţând entităţi neclare şi încercând să îşi extindă atribuţiile, şi ca atare mandatul parlamentarilor PNL este ca la modificarea legilor electorale să fie adoptat strict proiectul care a fost adoptat în Comisia specială fără alte adăugiri, care nu au legătură cu obiectul care a stat la baza deciziei Parlamentului de a constitui această comisie”, a declarat Orban, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel