Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban: "S-ar râde de PSD în toată Europa. E singura posibilitate"
WhatsApp
Ludovic Orban a declarat, luni, că singura metodă prin care să fie învestit al doilea Guvern este dacă social-democrații ar vota „pentru”, ceea ce ar fi ridicol. Premierul a precizat că, în acest caz, „s-ar râde de PSD în toată Europa”.

„Singură posibilitate prin care poate fi investit guvernul, astfel încât să fie împiedicate alegerile anticipate, este aceea în care parlamentarii PSD vor vota învestirea guvernului cu care mă prezint în față Parlamentului. Ar fi ridicoli, nu i-ar înțelege nimeni în România, dacă ei ar face așa ceva. Nu poți să dai jos un guvern și după aia să investești același guvern. Alegătorii lor nu vor fi de acord cu o astfel de poziție”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul BEX al PNL de luni de la Parlament.

Liderul liberalilor a adăugat că este optimist că românii vor înțelege că cea mai bună soluție sunt alegerile anticipate.

„Ca să nu mai spun că ar fi o situație de care, cred că, s-ar râde de PSD în toată Europa, dacă ar ajunge în situația că parlamentarii PSD să voteze învestirea guvernului PNL. Eu sunt optimist, am încredere și soluția pe care noi o oferim românilor, este soluția de care are nevoie astăzi România”, a conchis Orban, citat de Mediafax.

Audierile miniștrilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, încep luni și se vor întinde pe parcursul a trei zile, respectiv până miercuri. Votul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului urmează să fie dat pe 24 februarie, ora 16.00, potrivit calendarului stabilit de Legislativ.

PNL nu va participa la votul de învestire a Executivului, a anunțat Raluca Turcan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel