Deputații au respins, miercuri, proiectul de lege care prevedea eliminarea incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, cu calitatea de comerciant persoană fizică, potrivit Mediafax.
Deputații au respins proiectul privind modificarea Legii nr.161/2003 în legătură cu unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Legea avea ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003, în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.
Președintele Klaus Iohannis a trimis pe 22 ianuarie legea la CCR, iar judecătorii Curții au decis că inițiativa este neconstituțională în integralitatea ei.
CCR a apreciat că prin eliminarea incompatibilității unor funcții sau demnități publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, Legea pentru modificarea Legii. 161/2003 diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept.
De asemenea, judecătorii constituționali au precizat că incompatibilitățile nu constituie o restrângere a exercițiului unor drepturi și libertăți, ci reprezintă o garanție de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită anumite mandate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News