Compania de Drumuri poate semna contractul de aproximativ 400 de milioane de euro pentru proiectarea şi execuţia unui tronson de 10 km între Lugoj şi Deva, practic singurul lot care mai lipseşte pentru a circula pe autostrada completă de la Sibiu la Vama Nădlac II.
Contractul poate fi semnat pentru că nu au fost contestaţii la licitaţia lansată pentru acest lot, finanţat prin PNRR şi care include şi doi kilometri de tuneluri. Contractul urmează sî fie semnat cu firma românească UMB, cel mai puternic constructor din ţară, iar termenul este de 11 luni pentru proiectare şi 34 - pentru execuţie.
entru decontarea lucrărilor prin banii alocaţi prin PNRR, lucrările trebuie să se termine cel mai târziu în august 2026.
În acest moment, pentru a ajunge la Nădlac, se merge fluent până la porțiunea din dreptul localității Margina, acolo unde se intră pe vechiul drum național provocându-se adesea aglomerație, iar vara se ajungea să stea în trafic chiar și două ore. După aproximativ 10 kilometri de parcurs pe drum național, traseul continuă din nou pe autostradă, în dreptul localității Holdea.
Porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Lugoj și Deva are un istoric complicat. După ce inițial, autostrada ar fi trebuit să fie construită prin metoda clasică, fără tunel, mai multe organizații de mediu au blocat proiectul pe motiv că prin zonă ar trece urșii, astfel că ar fi nevoie ca pe respectiva porțiune să fie făcut un tunel pentru ca urșii să treacă pe deasupra. Lucrarea a fost foarte aproape de a fi semnată cu constructorul turc MAPA, care a mai câștigat o licitație de autostradă cu tuneluri în România, pe traseul foarte important dintre Pitești și Sibiu. Din câte se pare, MAPA a renunțat în cele din urmă la proiect după explozia prețurilor la materiale, oferta depusă bazându-se pe prețuri mult mai mici ale materialelor, astfel că nu a mai depus la CNAIR actele necesare semnării contractului. Între timp, a apărut candidatura surprinzătoare a constructorului român UMB care nu avea experiența necesară în tuneluri, iar pentru asta a realizat o asociere specială pentru acest proiect, alături de constructorul bosniac Euro Asfalt.
Durata constructiei este de 117 de luni şi cuprinde: 15 luni perioada de proiectare, 42 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
"Menţionăm că durata poate varia în funcţie de perioada de garanţie a lucrărilor, precum şi în funcţie de durata de execuţie a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câştigător (care poate scădea până la 45 de luni, din care 11 luni pentru proiectare şi 34 de luni pentru execuţia lucrărilor). Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor Autostrada Lugoj - Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat. Conform condiţiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2, în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale, prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platformă de 11,25 metri", precizează compania de drumuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News