Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Londra. Cele două firme româneşti care au primit ameninţări xenofobe, vizitate de oficialii Ambasadei României
WhatsApp
Coordonatorul Secţiei Consulare a Ambasadei României la Londra, Robert Marin, şi reprezentantul Biroului Ataşatului Afaceri Interne, Vlad Vida, au vizitat miercuri, din dispoziţia ambasadorului României la Londra, Dan Mihalache, cele două firme ai căror proprietari, cetăţeni români, au primit recent scrisori cu ameninţări xenofobe, potrivit unor precizări de presă ale misiunii diplomatice româneşti în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Reprezentanţilor ambasadei li s-a alăturat şi primarul districtului Harrow din Londra, Nitin Parekh, care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de apariţia unor astfel de incidente şi şi-a declarat solidaritatea cu comunitatea românească şi susţinerea totală pentru combaterea fenomenului "hate crime", potrivit sursei citate.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii misiunii diplomatice au transmis că ambasada urmăreşte cu prioritate respectarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie şi ia toate măsurile care se impun pentru a preveni şi sancţiona orice formă de manifestare xenofobă la adresa acestora.

Totodată, a fost reliefat faptul că incidentul a fost adus imediat la cunoştinţa autorităţilor britanice şi a Reprezentanţei Comisiei Europene în Marea Britanie, având în vedere importanţa pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării şi protejării drepturilor cetăţenilor europeni.

De asemenea, a fost menţionată şi poziţia fermă exprimată de Guvernul României, atât prin intermediul misiunii diplomatice a României de la Londra, cât şi al Ministerului Afacerilor Externe, prin care condamnă orice formă de manifestare xenofobă şi discriminatorie şi, în egală măsură, încurajează cetăţenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situaţii sau care au cunoştinţă de astfel de situaţii să informeze atât Ambasada României la Londra, cât şi autorităţile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun.

"Considerăm, totodată, că acest incident nu este reprezentativ pentru atitudinea societăţii britanice faţă de cetăţenii români care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie, comunitatea românească din Regatul Unit fiind bine integrată în societatea britanică şi apreciată pentru contribuţia activă la dezvoltarea economiei şi societăţii britanice", se menţionează în precizările de presă.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord aminteşte totodată că derulează o campanie de informare a cetăţenilor români în vederea conştientizării de către aceştia a necesităţii de a sesiza de îndată ([email protected] sau numărul de telefon 07738716335) cu privire la orice situaţie în care consideră că din cauza naţionalităţii, rasei, etniei sau categoriei sociale au făcut obiectul restrângerii unui drept, al unei excluderi sau unei restricţii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel