„Domnule preşedinte, Ludovic Orban. La Iaşi, mi-am câştigat dreptul la democraţie în instanţă. Timp de aproape patru ani, primarul Mihai Chirica ne-a blocat dreptul la orice iniţiativă în Consiliul Local, într-un mod total nedemocratic. În 2017, împreună cu Răzvan Timofciuc am deschis un proces (dosarul 10183/99/2017), care a fost finalizat în 2019, printr-o hotărâre definitivă. Primarul a fost obligat să pună proiectele depuse de consilierii PNL pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, şi, iată că în şedinţa ordinară convocată ieri şi după ani de muncă asiduă, proiectele liberale se găsesc pe ordinea de zi.
Din păcate, ele nu se regăsesc prin respectarea legii, ci prin decizii ale instanţei. Dincolo de conţinutul proiectelor, important este că am creat un precedent în favoarea DEMOCRAŢIEI, nu doar în Iaşi, ci în România. O opoziţie sănătoasă se face prin proiecte şi iniţiative. Această situaţie mă mâhneşte profund, pentru că nu ştiu cum pot sau cum voi putea explica electoratului PNL că, deodată, acest primar care a făcut abuz de putere, care nu a respectat legea, ar putea fi un posibil coleg de partid. Auzim în fiecare zi in mesajele date de către liderii partidului, că PSD blochează în parlament propunerile legislative iniţiate de PNL. Vă întreb, domnule preşedinte, cu ce e diferit primarul de la Iaşi, Mihai Chirica, candidat PSD la primărie în 2016 şi susţinut de PSD din pixul lui Dragnea faţă de comportamentul toxic pe care îl tot blamăm?”, afirmă prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, în scrisoarea deschisă publicată duminică pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Etienne Ignat subliniază că de PSD trebuie scăpat "prin dezbatere, iniţiative şi proiecte", nu "prin aducerea lor în PNL".
„Domnule preşedinte al Partidului Naţional Liberal, prin faptul că nu susţin aducerea primarului PSD Mihai Chirica în PNL am ajuns să fiu o paria în propria filială, pentru că am făcut o opoziţie pe bune! Nu putem scăpa de PSD prin aducerea lor în PNL. Eu vreau şi îmi doresc extrem de mult să scăpăm de PSD prin dezbatere, iniţiative şi proiecte. Pentru mine, asta e spiritul Liberal!”, spune consilierul municipal al PNL.
De asemenea, el se adresează în scrisoarea sa şi celorlalţi membri din conducerea naţională a partidului.
„Domnule Rareş Bogdan, în democraţie hoţii stau la puşcărie. Însă, cei care nu respectă dreptul fundamental al unui consilier local conferit prin lege şi care este trimis de ieşeni să le reprezinte viziunea, în baza unui program politic, unde ar trebui să stea? În PNL? Doamna Raluca Turcan, sunteţi un vechi parlamentar, un om deosebit cu rezultate extraordinare la Sibiu. Aveţi foarte multe iniţiative depuse, iniţiative la care aţi lucrat şi în care aţi pus suflet. Cum vă simţiţi când ele sunt blocate de PSD ani întregi? Cum ne vom simţi noi în PNL dacă vom încuraja o astfel de practică a unui primar certat cu legea. Domnule Robert Sighiartău, o ţară întreagă s-a uitat la dumneavostră când aţi reuşit mărirea alocaţiilor şi la modul extraordinar de a vă lupta cu PSD. Deşi aţi venit cu o măsură extrem de necesară, PSD a depus toate eforturile să vă blocheze. Cum aş putea să-l susţin în partid pe Mihai Chirica când el se comportă exact ca un pesedist ce este? Cum?”, afirmă Etienne Ignat.
Acesta aminteşte că Mihai Chirica a susţinut în 2016 candidatura pentru Parlament a lui Nicolae Bănicioiu, „responsabil de imensele gafe de la Colectiv”. „Următoarele liste pe care le va semna vor fi tot cu astfel de persoane sau cel mai probabil iar cu dezvoltatori imobiliari care construiesc blocuri între case sau pe spaţiul verde?”, adaugă prim-vicepreşedintele PNL Iaşi.
El mai arată că preţul afirmaţiilor sale înseamnă marginalizarea în propriul partid, însă va rămâne "fidel promisiunilor făcute şi principiilor" în care crede.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat că primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, „nu mai are legătură cu PSD de trei ani” şi că acesta a fost un opozant al lui Liviu Dragnea, menţionând totodată că până pe 7 martie urmează să fie stabiliţi candidaţii partidului la alegerile locale.
Deputatul liberal Marius Bodea, care este şi preşedintele organizaţiei municipale PNL Iaşi, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că a fost informat de către conducerea centrală a PNL că Mihai Chirica va fi candidatul formaţiunii la Primăria municipiului Iaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News