Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lia Olguţa Vasilescu: "Sorina va merge astăzi acasă. Cine ţine pariul?"
WhatsApp
Lia Olguţa Vasilescu este gata să parieze că Sorina Pintea va fi eliberată astăzi din arest.

"Sorina va merge astazi acasa. Si nu din cauza faptului ca e bolnava, ci pentru ca nu sunt probe. Cine tine pariul?", a scris Lia Olguţa Vaslescu, pe pagina sa de Facebook.

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare, vineri, cu privire la contestaţia depusă de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea faţă de decizia de arestare preventivă.

Vineri dimineaţă, Sorina Pintea a fost adusă în instanţă fără cătuşe la mâini iar şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise.

După aproape două ore de dezbateri, unul dintre avocaţii săi, Viorel Mocanu, a declarat că Sorina Pintea a negat în sala de judecată acuzaţia care i se aduce şi a solicitat înlăturarea de la dosar a mai multor probe, deoarece ar fi fost obţinute nelegal de anchetatori.

Pintea a contestat decizia din 28 februarie luată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Conform ordonanţei procurorilor, "în data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante". 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel