Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lia Olguța Vasilescu, MESAJ pentru ROMÂNII din Diaspora
WhatsApp
Comisia juridică şi cea pentru administraţie publică vor întocmi un raport referitor la mai multe iniţiative depuse în Parlament privind votul prin corespondenţă, votul electronic, această reglementare urmând să fie adoptată până la sfârşitul sesiunii de plenul Camerei Deputaţilor, a declarat, luni, secretarul Camerei Olguţa Vasilescu, conform Agerpres.

„Am avut o solicitare din partea grupului PNL privind întocmirea raportului şi includerea pe ordinea de zi a Camerei a propunerii legislative privind modificarea legii 288/2015 privind votul prin corespondenţă, votul electronic. Am constatat că sunt mai multe grupuri care doresc să iniţieze o propunere legislativă în acest sens, motiv pentru care toate aceste iniţiative vor merge la comisiile juridică şi de administraţie şi acolo va fi decisă forma finală a raportului care va fi supusă dezbaterii plenului”, a precizat Olguţa Vasilescu, după şedinţa Biroului permanent.

Ea a susţinut că, în prezent, sunt depuse patru proiecte pe această temă şi este posibil ca şi PSD să vină cu un astfel de proiect.

„Raportul urmează să fie transmis şi aprobat de plenul Camerei Deputaţilor până la sfârşitul sesiunii parlamentare.(...) Ne dorim ca acesta să fie aplicat şi la alegerile prezidenţiale”, a mai spus Vasilescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel