Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lia Olguța Vasilescu: Este motiv de SUSPENDARE. Domnul Iohannis pricepe mai greu
WhatsApp

Lia Olguța Vasilescu a  declarat la TVR  că președintele Klaus Iohannis trebuie să respecte prevederile Constituției, dacă nu acesta putând fi suspendat.

"Nu știu cât este de relaxat (președintele n.r.). Categoric, în acest moment, pentru că nu a ieșit să spună 'Nu respect decizia Curții Constituționale' nu există un motiv de suspendare, dar dacă termenul, așa cum spuneam, nu va fi rezonabil și nu va aplica această decizie a Curții, atunci cu certitudine va fi posibilă o suspendare pe încălcarea Constituției"

(...) Dacă ne uităm în Constituția României, o să vedem că nu are niciun rol în ceea ce privește revocarea procurorilor. Dumnealui doar trebuie să constate o procedură. Dacă procedura a fost îndeplinită legal sau nu, acest lucru l-a explicat Curtea Constituțională pe peste 100 de pagini și, sigur, domnul Iohannis pricepe mai greu, citește mai greu, încep să fiu îngrijorată, pentru că îmi dau seama că în fiecare săptămână Parlamentul României transmite la Președinție câteva zeci de legi pe care dumnealui trebuie să le contrasemneze. (...) Înainte să ajungem la ce facem, sigur că o să luăm o decizie, dar așteptăm să mai cugete domnul președinte Iohannis, că vedem că mai greu cugetă dumnealui, să prezinte o decizie, sigur, într-un timp rezonabil (...) Așteptăm ca dumnealui să se pronunțe într-un timp rezonabil și, dacă n-o va face, abia în acel moment vom lua o decizie. (...) Președintele României se poate suspenda în măsura în care încalcă prevederile Constituției. Deci este motiv clar de suspendare. Dar, încă o dată, nu este luată niciun fel de decizie până acum în cadrul coaliției de guvernare sau al Partidului Social Democrat, a declarat Vasilescu la TVR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel