Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Legile Justiţiei, pe agenda şedinţei de guvern de astăzi
WhatsApp
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, proiectele de lege ale Justiţiei, respectiv proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor, proiectul de lege privind organizarea judiciară şi proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Publicitate

Ministerul Justiţiei a subliniat săptămâna trecută că din nicio prevedere a proiectelor de modificare a legilor Justiţiei nu reiese că "se ignoră" caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României.

Ministerul a transmis un comunicat de presă în care a făcut o serie de precizări după ce în spaţiul public au fost lansate acuzaţii în sensul că proiectele ar fi 'retrograde' şi ar fi încălcată sau chiar 'vândută' suveranitatea naţională în condiţiile eliminării din proiectul legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor a posibilităţii sancţionării disciplinare a judecătorului pentru nerespectarea deciziilor CCR, în favoarea aplicării unei dispoziţii obligatorii a dreptului Uniunii Europene.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil, cu 13 voturi "pentru" şi şase "împotrivă", proiectul legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor (294 articole), proiectul legii privind organizarea judiciară (159 articole) şi proiectul legii privind Consiliul Superior al Magistraturii (96 articole), a reamintit MJ.

"Din nicio prevedere a celor trei proiecte nu reiese faptul că se ignoră caracterul obligatoriu al deciziilor CCR, nicio prevedere a legii nu stipulează caracterul facultativ al acestora. Prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie rămân neatinse. Proiectele nu reglementează raporturile dintre Constituţia României şi Tratatele Europene, ci au cu totul şi cu totul alt scop şi conţinut normativ", a precizat sursa citată.

În şedinţa de Guvern, va fi aprobat şi un proiect de lege privind stabilirea cadrului organizatoric în scopul operaţionalizării la nivel naţional a sistemului centralizat pentru determinarea statelor membre care deţin informaţii privind condamnările resortisanţilor ţărilor terţe şi ale apatrizilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

Executivul va decide, printr-o ordonanţă, modificarea anexei la OG nr. 8/2022 privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire la neplata tarifelor rutiere, astfel încât datele cuprinse în această anexă să fie în concordanţă cu noile modificări aduse prin Directiva (UE) 2022/362 asupra Directivei (UE) 2019/520.

Printr-o altă ordonanţă, Guvernul urmează să stabilească unele măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe din cadrul Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2019 - 2021.

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Modificările avute în vedere vizează, între altele, crearea cadrului legal necesar operaţionalizării sistemului informatic de gestiune a activităţii de stare civilă (S.I.I.E.A.S.C.), cu impact asupra soluţionării cu celeritate a cererilor cetăţenilor români şi străini ale căror acte şi fapte de stare civilă sunt înregistrate în România.

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară.

Guvernul va aproba, printr-o hotărâre, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia pentru finanţarea unor proiecte în anumite domenii, semnat la Istanbul, la 31 martie 2022.

Tot prin hotărâre, Executivul va acorda ajutoare excepţionale producătorilor agricoli, crescători de animale din sectoarele suin şi avicol.

Printr-o altă hotărâre, se va aproba repartizarea la bugetul de stat, pentru exerciţiul financiar al anului 2021, sub formă de dividende, a unei cote de 50% din profitul contabil al Societăţii CUPRU MIN S.A. Abrud rămas după deducerea impozitului pe profit.

Un alt proiect de hotărâre vizează desemnarea administratorului sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

Guvernul va aproba, printr-un memorandum, semnarea convenţiei între România şi Principatul Liechtenstein pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor şi a protocolului anexă la convenţie.

Printr-un alt memorandum, Executivul va aproba încetarea valabilităţii/denunţarea unor documente de cooperare pe relaţia cu Federaţia Rusă şi Republica Belarus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel