Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Legi justiție. CCR discută sesizarea lui Iohannis
WhatsApp
Curtea Constituţională a României discută astăzi sesizările preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe 20 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis CCR sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor.

"Prin modul în care a fost dezbătută şi adoptată, legea menţionată încalcă prevederile art.1 alin.(5), ale art. 61 alin. (2) coroborate cu cele art. 66 alin. (2) şi (3), ale art. 64 alin. (4) şi ale art.147 alin. (4) din Constituţie. Totodată, prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor contravine normelor şi principiilor constituţionale", se arată în sesizarea trimisă la CCR.

În legătură cu aspectele de neconstituţionalitate extrinsecă, Iohannis susţine că Legea 303/2004 a fost dezbătută şi adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 66 alin. (2) şi (3) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, această lege a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunite, iar, pe de altă parte, într-o sesiune extraordinară pe a cărei ordine de zi iniţiativa legislativă nu putea fi înscrisă la momentul convocării Camerei Deputaţilor.

Şeful statului supune controlului de constituţionalitate mai multe articole din Legea 303/2004 referitoare la cazurile de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, unele prevederi legate de rolul CSM, dispoziţii privind auditorul de justiţie. Totodată, sunt criticate şi prevederi referitoare la criteriile de repartizare a judecătorilor şi procurorilor stagiari, după promovarea examenului de capacitate, în circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel