Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Laura Codruţa Kovesi, avertizează: Mai mulți bani alocați statelor UE în pandemie înseamnă un risc mai mare de fraudare
WhatsApp
Parchetul European va apăra nu doar bugetul şi cetăţenii UE, ci şi statul de drept, a declarat, vineri, procurorul-şef al Parchetului Euroepean, Laura Codruţa Kovesi. Ea spune că rolul Parchetului este cu atât mai important în contextul pandemiei, când mai mulţi bani europeni merg către statele europene şi există mai multă flexibilitate în alocarea lor. 
laura_codruta_covesi

Laura Codruța Kovesi a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate online de ONG-ul Europuls din Bruxelles, că, din perspectiva funcţiei pe care o ocupă, trebuie avute în vedere două elemente "extrem de importante" atunci când se discută despre stat de drept. 

„În primul rând faptul că în general vedem atacuri la statul de drept acolo unde există suspiciuni de corupţie sistemică şi fraudă, acolo unde s-a dezvoltat un întreg sistem de conexiuni între politicieni, oameni de afaceri, funcţionari publici, oameni care au acţionat în comun pentru fraudarea resurselor publice şi care vor să menţină controlul asupra resurselor publice. Al doilea element important când vorbim despre statul de drept este independenţa sistemului de justiţie. Independenţa sistemului de justiţie, care este esenţială pentru statul de drept, independenţa justiţiei nu este un privilegiu oferit judecătorilor şi procurorilor, ci este un principiu fundamental într-un stat de drept”, a spus Kovesi la dezbaterea Eurosfat 2020, potrivit Agerpres.

 

Doar o justiţie independentă poate asigura o judecată echitabilă

 

Ea a precizat că doar o justiţie independentă poate asigura o judecată echitabilă şi aplicarea legii în mod egal pentru toată lumea. „Este evident că atunci când politicienii nu doresc o justiţie independentă şi, spre exemplu, încearcă să câştige cât mai mult influenţă asupra numirii judecătorilor şi procurorilor în funcţie sau asupra carierei acestora, este evident că scopul este de a folosi sistemul judiciar în alte scopuri şi putem spune că avem un atac la statul de drept”, a adăugat ea.

Laura Codruţa Kovesi a subliniat rolul extrem de important pe care Pachetul European (EPPO) îl va avea în contextul pandemiei în apărarea statului de drept şi implicit în combaterea corupţiei şi a fraudei financiare. „Mă refer în special în această situaţie cu pandemia când, pentru prima dată, o să avem mai mulţi bani care merg către statele membre, mai multă flexibilitate, mai puţină rigurozitate în a respecta anumite reguli care până acum au fost implementate, ceea ce înseamnă un risc mai mare pentru a avea mai multe fraude cu fonduri financiare. Parchetul European va fi o parte din această soluţie şi prin activitatea pe care o va desfăşura va apăra în cele din urmă nu doar bugetul şi cetăţenii UE, ci va apăra în cele din urmă şi statul de drept”, a spus primul procuror-şef european.

 

Tipuri de fraude cu fonduri europene

 

Laura Codruţa Kovesi a precizat că este conştientă că există multe întrebări care decurg din crearea EPPO, mai ales atunci când vine vorba de protejarea fondurilor europene şi reducerea corupţiei în UE. „De ce am avut nevoie de Parchetul European? În primul rând pentru că pentru prima dată avem un parchet la nivel european, o structură specializată care are competenţa de a efectua investigaţii de natură penală. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că o să avem o abordare de natură unitară în investigarea acestor fraude financiare. O să avem o armonizare a procedurilor în cadrul investigaţiilor şi a bunelor practici pentru toate sistemele de aplicare a legii la nivelul UE, va exista o prioritate şi o strategie clară în depistarea şi investigarea fraudelor cu fonduri europene, va exista o concentrare reală şi mai eficientă pe recuperarea daunelor şi a veniturilor infracţiunii”, a enumerat Kovesi. Ea a mai spus că va exista o cunoaştere mai bună a tipologiilor, a modului în care aceste fapte sunt comise şi, în cele din urmă, o mai bună prevenire a acestui tip de criminalitate.

Kovesi a atras atenţia că, atunci când se discută despre frauda financiară, frauda cu TVA, infracţiuni transfrontaliere, trebuie avută în vedere viteza cu care infractorii îşi schimbă modul de operare ca reacţie la aplicarea legii, „astfel încât flexibilitatea oferită de structura EPPO va fi esenţială şi va elimina majoritatea obstacolelor care existau până acum în cooperarea judiciară internaţională”.

[citeste si]

Cum vor lucra procurorii europeni 

 

Potrivit procurorului-şef european, EPPO va uşura "proceduri uneori greoaie" de lucru la nivel internaţional, în care uneori o investigaţie dura doi ani sau mai mulţi, iar între timp infractorii şi banii dispăreau. „Acum, cu EPPO, procurorul din România va pune mâna pe telefon, îl va suna colegul său din Olanda, din Germania, din celelalte state membre UE, va cere direct să fie ajutat cu furnizarea unor documente care sunt relevante în anchetă, cu identificarea unor tranzacţii financiare care au avut loc, iar toate aceste probe pot fi folosite direct în procesul penal, ceea ce va însemna o eficienţă mult mai mare în investigare, o eficienţă mult mai mare în recuperarea prejudiciilor”, a subliniat Kovesi.

Ea a recunoscut în acelaşi timp că Parchetul European este o "mare provocare", pentru că „suntem procurori din 22 de state membre care trebuie să unificăm o procedură şi să lucrăm cu 22 de coduri penale şi 22 de coduri de procedură penală diferite, ceea ce într-adevăr nu va fi uşor”. Laura Codruţa Kovesi şi-a exprimat însă convingerea că „experienţa tuturor procurorilor europeni care au fost numiţi în iulie şi împreună cu care constituim colegiul va aduce un plus de valoare în ceea ce înseamnă investigaţiile cu frauda financiară, cu criminalitatea transfrontalieră în domeniul TVA-ului şi în domeniul fiscal”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel