Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis se întâlnește cu partidele politice. Liviu Dragnea NU VREA să meargă la consultări
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis se consultă, joi, la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi ai grupului minorităţilor naţionale pe tema situaţiei din Justiţie.

Consultările vor începe la ora 15,00 cu reprezentanţii PNL, la 16,00 urmând să aibă loc cele cu USR, la 16,45 cu PMP, la 17,30 cu UDMR şi la 18,15 cu grupul minorităţilor naţionale.

Vineri sunt programate consultările cu reprezentanţii PSD, de la ora 11,00, şi cele cu ALDE, de la ora 12,00.

Şeful statului a trimis vinerea trecută o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament prin care i-a invitat la consultări joia şi vinerea aceasta, la Palatul Cotroceni, pe tema situaţiei din Justiţie. În scrisoare se arată că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane.

ALDE nu vine la întâlnire



Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că formaţiunea sa nu va onora invitaţia la consultări lansată de preşedintele Klaus Iohannis pe tema situaţiei din Justiţie. De asemenea, liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a arătat că el nu va merge la consultări, dar că va participa o delegaţie din partea partidului.

Mandatul PNL la consultările de la Cotroceni este de susţinere totală pentru referendumul naţional, a declarat, luni, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că Uniunea va fi reprezentată la consultările de la Cotroceni privind referendumul pe justiţie, însă a subliniat că orice astfel de consultare populară în România are o finalitate neprevăzută.

Referendum pe tema situației din Justiție


În martie, preşedintele Iohannis a anunţat referendumul pe tema situaţiei din Justiţie, iar pe 1 aprilie a solicitat Parlamentului o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a consultării naţionale care va avea loc pe 26 mai.

"Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii, Justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Pe 26 martie, preşedintele Iohannis a avut consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului, iar pe 27 martie el s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel