Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis: PSD e dornic să ocupe toate instituțiile statului, să le acapareze
WhatsApp

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Palatul Parlamentului, că trebuie să existe o colaborare pe legile securității și că unul dintre scenarii este că PSD e dornic să ocupe toate instituțiile statului, să le acapareze.

„Este evident că securitatea națională este destul de importantă, încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituție. De aceea, și în Constituție, toate instituțiile mari au un rol în asigurarea securității naționale, începând de la președinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern și, bineînțeles, la entitățile de specialitate: armată, servicii, samd. În acest sens, cred că este important să înțelegem că orice demers făcut de vreuna din aceste părți, pentru a schimba sau pentru a îmbunătăți cadrul general, are nevoie de colaborare tuturor celorlalți. În acest context, sunt imaginabile două scenarii. Un scenariu ar fi un PSD dornic să ocupe toate instituțiile statului, să le acapareze, să forțeze schimbări ale legislației în domeniul securității naționale, în sensul unui control politic, fără să colaboreze cu președinția, fără să colaboreze cu CSAT, fără să colaboreze cu armata, cu serviciile. Acesta este un scenariu prost. Alt scenariu: o coaliție responsabilă, care înțelege nevoia modernizării legislației în domeniul securității naționale, se apucă să lucreze pe aceste teme foarte importante, colaborează cu președintele, cu CSAT, inclusiv cu reprezentanții serviciilor vizate și în final se obține ceea ce dorim cu toții: o legislație modernizată, o legislație europeană, care conduce la un cadru care permite o securitate modernă”, a spus Klaus Iohannis.

 
 
 
 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel