Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis:"Poziția președintelui trebuie lămurită: vrem președinte cu puteri multe sau cu o funcție formală?"
WhatsApp
Klaus Iohannis spune că în acest moment Constituția României ar trebui modernizată. Iohannis spune că ar trebui lămurită și poziția președintelui, dacă românii își doresc un șef de stat cu puteri depline, sau unul cu un rol mai degrabă formal. 

"Este nevoie de o îmbunătățire a Constituției, o modernizare. Nu-mi doresc să cădeți în capcana discuțiilor de dragul discuțiilor. Este o temă foarte importantă, dar extrem de atractivă pentru tot felul de scenarii și tot felul de interpretări. Dacă mă întrebați direct sunt chestiuni pe care cred că trebuie să le lămurim. S-a vehiculat de exemplu scenariul de alegeri anticipate, dar cine și când dizolvă apartamentul? Ce înseamna alegeri anticipate? Sunt chestiuni mai tehnice care sunt prevăzute în Constituția care a fost scrisă atunci," a spus Klaus Iohannis.

Președintele României spune că în acest moment Constituția României este depășită și că sunt situații în care statul nu mai poate funcționa, având în vedere vechimea legii supreme în stat. Iohannis este de părere că partidele trebuie să discute și să facă toți pașii necesari pentru modernizarea Constituției. Acesta a abordat inclusiv tema puterii președintelui României, care ar trebui clarificată. 

"În practică nu mai funcționează Constituția. Un ministru interimar poate să stea 45 de zile, dar dacă o criză durează 145 de zile ce facem? Trebuie să avem îmbunătățiri în textul Constituției. Chiar și poziția președintelui trebuie lămurită: vrem președinte ales de popor cu puteri multe, sau vrem un președinte ales de parlament mai mult formal? Sunt avantaje și dezavantaje, de aceea trebuie o discuție foarte așezată.  Această discuție nu se va tranșa prin media, prin televizor sau pe rețele sociale. Această discuție se poate tranșa doar între partidele care-i reprezintă pe români în Parlament. Discuția este una foarte complicată, care va aduce foarte multă tensiune. Dar da, dacă mă întrebați, sunt de părere că în Constituție e nevoie de anumite schimbări și de discuții așezate spre a face statul să funcționeze mai bine," a mai spus Klaus Iohannis.

Iohannis: "Coaliția va rezista până în 2024"

 

Întrebat de asemenea despre alianța PNL-PSD, președintele României spune că este încrezător că noua coaliție va rezista până în 2024, ba chiar s-ar putea prelungi dacă vor fi livrate rezultate.

"Totul va depinde rezultate și de cât de mulțumiți vor fi românii de Guvern," a mai spus Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel