Publicitate
„Aşa cum ştiţi, educaţia este un domeniu pe care îl consider esenţial pentru fiecare dintre noi şi pentru ţară în ansamblu. De aceea am lansat viziunea strategică 'România Educată', pe baza căreia Guvernul şi-a asumat realizarea unui nou cadru legislativ şi investiţii majore în creşe, grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi. În ultimele luni, în spaţiul public a existat o firească şi intensă dezbatere publică despre viitorul educaţiei, dezbatere care mă aştept să continue în Parlament, până când vom ajunge la o formă legislativă care să vă ajute pe fiecare dintre dumneavoastră să vă îndepliniţi aspiraţiile”, a spus şeful statului la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Bucureşti.
El a subliniat şi că viitoarele legi ale educaţiei ar trebui să pună în aplicare în şcolile româneşti schimbările pe care evoluţiile societăţii şi ale ştiinţei ni le-au arătat ca fiind necesare.
Preşedintele a arătat că actualizarea programelor şcolare şi a modului de predare nu mai poate fi amânată.
„Educaţia trebuie centrată pe profilul elevilor şi al studenţilor, luând în calcul interesele diverse ale acestora, potenţialul individual care trebuie sprijinit şi provocările globale. De aceea, actualizarea programelor şcolare şi a modului de predare nu mai poate fi amânată. Eu sunt profesor de fizică şi ştiu că este greu să iubeşti ştiinţele fără să faci experimente, aşa cum este greu să iubeşti limba română fără ca cineva să îţi educe gustul pentru lectură. Creşterea ponderii materiilor opţionale şi diversificarea acestora, pentru toate ariile curriculare, reprezintă la rândul lor paşi importanţi în direcţia corectă. De exemplu, în acest an şcolar veţi avea pentru prima dată o 'Săptămână verde', în care sper să înţelegeţi mai bine importanţa echilibrului dintre acţiunea umană şi schimbările care se petrec în mediul înconjurător, inclusiv încălzirea globală sau fenomenele meteo extreme”, a arătat şeful statului.
De asemenea, preşedintele Iohannis a precizat că trebuie regândit modul în care sunt organizate evaluările.
„Un subiect discutat intens în această vară a fost cel legat de evaluările de final de etapă sau cele care influenţează tranziţia la următorul nivel educaţional. Evaluările sunt importante atât timp cât ele reflectă corect competenţele elevilor şi studenţilor, oferindu-le ocazia de a-şi îmbunătăţi performanţele. De aceea, trebuie regândit modul în care organizăm toate evaluările, pentru că, în final, contează mai puţin nota şi mai mult dezvoltarea copilului în acord cu profilul şi interesul acestuia. Şansa la o dezvoltare profesională adecvată trebuie oferită tuturor. Nu se mai justifică diferenţa de statut dintre ruta teoretică şi cea profesională, care descurajează deopotrivă elevi, părinţi şi profesori. Este important ca rutele educaţionale să aibă un statut egal, cu acces direct la Bacalaureat şi posibilitatea continuării studiilor cu învăţământul superior, până la cel mai înalt nivel. Dacă vrem profesionişti, atunci haideţi să le recunoaştem importanţa, să investim în formarea lor şi să le dăm şanse egale”, a spus şeful statului.
El a punctat că aceste modificări în domeniul educaţiei nu pot fi operate fără o colaborare sinceră între şcoală, părinţi şi comunitate.
„Sunt deziderate care pot fi incluse într-o lege, dar schimbarea adevărată depinde de noi toţi: elevi, părinţi, profesori, dar şi de factorii de decizie, cei care pun educaţia în prim-planul deciziilor strategice, inclusiv cele legate de finanţare. Reforma nu înseamnă doar o lege, ci oameni care generează schimbare în bine în fiecare şcoala, în fiecare sala de clasa, pentru fiecare elev”, a mai spus Iohannis.
El a amintit că ultimii ani au fost marcaţi de valurile succesive ale pandemiei de COVID-19, context în care le-a mulţumit cadrelor didactice pentru toate eforturile depuse astfel încât elevii să beneficieze de condiţii bune de învăţare.
„Profesia de dascăl este una creatoare de viitor, iar dumneavoastră aţi demonstrat, în ultimii ani, că sunteţi capabili şi hotărâţi să reinventaţi mijloacele tradiţionale de predare pentru a face ca educaţia să continue, chiar şi atunci când pandemia ne-a impus restricţii severe. Aţi fost şi sunteţi motorul unui sistem care, de multe ori, n-a ştiut să vă recompenseze pe măsura eforturilor. Văd şi înţeleg aceste eforturi şi tocmai de aceea mi-am dorit ca Proiectul 'România Educată' să facă din cariera didactică una dintre preocupările centrale ale societăţii noastre. Asta înseamnă intrare în carieră pentru cei ce îşi doresc la modul real şi pot să fie dascăli, dar şi salarizare şi sprijin pe măsură, prin mentorat şi trasee flexibile în carieră, care să fructifice talentul fiecăruia dintre dumneavoastră”, a evidenţiat Iohannis.
Şeful statului le-a transmis un mesaj şi elevilor.
„Educaţia este un drum frumos, pe care vă doresc să îl parcurgeţi cu mult curaj şi cu încredere. Şcoala este un spaţiu decisiv al formării voastre. Sunt anii în care luaţi hotărâri esenţiale pentru propria viaţă, în care vă descoperiţi şi vă cultivaţi pasiunile, în care înţelegeţi rostul valorilor, importanţa integrităţii, a colaborării, a responsabilităţii. Noi, adulţii, vă suntem alături, dar vom avea mereu nevoie de implicarea şi de vocea voastră. Vă încurajez să nu alegeţi mereu calea cea mai uşoară, dar să încercaţi să o căutaţi de fiecare dată pe cea corectă. Să nu vă temeţi de competiţia justă şi să nu deveniţi niciodată tributari lucrurilor obţinute facil. Să protejaţi valorile democratice, să credeţi în ştiinţă şi în profesionişti, să reacţionaţi în faţa abuzurilor şi a dezinformării şi să nu permiteţi nimănui să calce în picioare încrederea în voi şi în capacitatea voastră de a deveni mai buni”, a mai afirmat Iohannis.
De asemenea, el le-a transmis părinţilor că prin implementarea Proiectului 'România Educată' şi prin finanţările propuse în cadrul PNRR se iau deja măsuri concrete pentru a oferi elevilor instrumentele necesare pentru a-şi atinge potenţialul maxim.
La deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” au participat şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News