Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, mesaj la funeraliile Reginei Elisabeta: „Exprim încă o dată, în numele poporului român, întreaga noastră compasiune”
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat compasiunea, încă o dată, după participarea la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, pentru „această mare pierdere”.
Klaus Iohannis, mesaj la funeraliile Reginei Elisabeta: „Exprim încă o dată, în numele poporului român, întreaga noastră compasiune”

„După ce am participat la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Defuncte Regina Elisabeta a II-a, exprim încă o dată, în numele poporului român, întreaga noastră compasiune pentru aceasta mare pierdere”, a transmis şeful statului, pe Twitter.

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai Caselor regale au participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

Ceremonia de înmormântare, care se desfăşoară între 10:00 şi 18:30 GMT, începe cu funeraliile de stat la Westminster Abbey, la care participă peste 2.000 de invitaţi, printre care sute de demnitari străini şi capete încoronate.

La sfârşitul slujbei de la abaţie se păstrează două minute de reculegere la nivel naţional, apoi se intonează imnul naţional "God Save the King". Urmează o procesiune în centrul Londrei de unde sicriul este dus la Castelul Windsor, unde Elisabeta a II-a va fi înmormântată, în cadrul unei ceremonii private, în capela Regele George al VI-lea, alături de soţul său, ducele de Edinburgh, care a murit anul trecut.

Ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a. Peste 500 de șefi de stat și guverne iau parte la funeralii - VIDEO

 

Londra este paralizată în faţa măsurilor de securitate excepţionale

 

Străzile din centrul Londrei s-au trezit luni blocate în faţa măsurilor de securitate excepţionale şi a afluxului masiv de persoane care au vrut să-şi ia un ultim rămas bun de la regina Elisabeta a II-a după funeraliile sale de stat, relatează EFE.

Încă de la primele ore ale dimineţii, autobuzele au fost perturbate de la rutele lor obişnuite, neputând ajunge în inima capitalei, şi cel puţin trei staţii de metrou au fost închise: Westminster, St James' şi Hyde Park Corner.

Maşinile particulare circulă cu greu în Londra, unde este totuşi foarte puţină activitate, deoarece ziua a fost declarată nelucrătoare de către autorităţi.

Guvernul i-a invitat pe toţi cetăţenii care doresc, să se apropie de traseul pe care va trece cortegiul funerar al Elisabetei a II-a după funeraliile de stat, programate pentru ora locală 11.00 (10.00 GMT), deşi a avertizat că deplasările în interiorul Londrei vor fi foarte complicate.

Toate zonele rezervate pentru ca publicul să vadă procesiunea de după funeralii sunt acum ocupate în totalitate. Mii de oameni, mulţi dintre ei purtând steaguri britanice, au petrecut noaptea în aer liber, în ciuda temperaturilor scăzute, pentru a găsi cel mai bun loc de unde să poată vedea cum trece sicriul însoţit de mai mulţi membri ai familiei regale, în frunte cu regele Charles al III-lea.

Dar nu lipsesc nici cei care îşi arată disperarea atunci când poliţia le arată barajele rutiere, obligându-i să facă ocoluri considerabile de la traseul planificat.

Autobuzele care transportă membri ai guvernului britanic au început să sosească în jurul orei 08:00 (07:00 GMT) la Westminster Abbey, deşi primii şefi de stat şi înalţi demnitari sunt aşteptaţi să sosească mai târziu în cursul zilei.

După funeralii, o procesiune care va trece pe lângă Palatul Buckingham o va duce pe Elisabeta a II-a la Castelul Windsor, unde va fi înmormântată alături de soţul ei, ducele de Edinburgh.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel