Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
"Ca în fiecare an, celebrăm pe 31 august Ziua Limbii Române, un tezaur care ne unește și ne definește ca națiune.
Astfel de momente ne invită să reflectăm mai temeinic asupra bogăției și a complexității limbii noastre materne, care nu este doar un mijloc de comunicare, ci și o fereastră larg deschisă către cultura, istoria și spiritul românesc.
Astăzi sărbătorim atât simbolistica profundă a limbii române, cât și puterea sa de a aduce oameni și destine împreună. Prin intermediul limbii, creăm punți între generații, regiuni și comunități, depășind barierele geografice, ca parte a unei tradiții culturale milenare remarcabile.
Am moștenit limba maternă ca pe un dar neprețuit de la înaintașii noștri. Aceasta păstrează în expresii înțelepciunea generațiilor anterioare, conturează povestea neamului nostru și ne oferă mijloacele de a ne exprima gândurile și sentimentele.
În prezent, responsabilitatea de a păstra și de a îmbogăți limba ne aparține. Trebuie să apreciem diversitatea și creativitatea limbii noastre, dar și să conștientizăm importanța de a o menține nealterată și respectată. Să o folosim, așadar, cu grijă și atenție, pentru ca urmașii noștri să se bucure de aceeași comoară pe care o prețuim noi astăzi.
Sunt remarcabile eforturile extraordinare ale profesorilor și părinților care, mai ales în comunitățile istorice și în străinătate, le insuflă copiilor mândria de a vorbi o limbă atât de bogată în nuanțe și expresii. În Diaspora, limba română se predă în fiecare an în 550 de școli, de către peste 120 de profesori de Limbă, Cultură și Civilizație Românească.
Și nu doar românii prețuiesc limba noastră și doresc să o învețe dincolo de granițele țării, ci și cetățenii străini. Există deja 57 de lectorate de limba română în universități din întreaga lume, iar în această toamnă va fi inaugurat cel de-al 58-lea lectorat în Republica Chile.
Să ne manifestăm în fiecare zi dragostea și respectul pentru limba noastră, să o studiem temeinic, să o cultivăm și să împărtășim bogăția sa culturală cu ceilalți.
„Nu locuim într-o țară, locuim într-o limbă”, spunea atât de inspirat Emil Cioran. Prin urmare, România va dăinui peste tot unde se vorbește românește.
La mulți ani Limbii Române!" a transmis Klaus Iohannis.
Cu prilejul Zilei Limbii Române, Președintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare.
Totodată, Palatul Cotroceni va fi iluminat în această seară în culorile drapelului național.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News