Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis: „Nu voi ezita să declar, din nou, STARE de URGENȚĂ“
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis spune că există cadrul legal în vigoare în baza căruia vor fi luate măsurile în starea de alertă care va intra în vigoare de vineri și că nu există niciun vid legislativ. El a avertizat că ridicarea stării de urgență în România nu înseamnă finalul epidemiei de coronavirus și că, dacă situația se va înrăutăți și se va ajunge la aglomerarea spitalelor, nu va ezita să instituie din nou starea de urgență.
presidency.ro

Publicitate

„Astăzi este ultima zi în care România se mai află în stare de urgență. Suntem la finalul a două luni dificile, în care cei mai mulți dintre dumneavoastră, majoritatea covârșitoare, ați respectat cu strictețe restricțiile instituite de autorități. Ați stat în case, ați renunțat să vă mai vedeți familia și prietenii, v-ați schimbat cu totul întreaga viață punând mai presus nu doar sănătatea voastră, dar și pe a celorlalți.

Printr-un efort național, am reușit să stopăm răspândirea rapidă a epidemiei și să limităm semnificativ numărul de victime.

Dumneavoastră, dragi români, sunteți eroii acestui efort național. Vă mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le-ați făcut!

Acum, când încheiem cele două luni de stare de urgență și tragem linie, putem spune cu toată certitudinea: împreună am salvat vieți. Așa arată o națiune puternică și unită. Și la fel de puternici și uniți trebuie să continuăm și în lunile următoare, pentru că lupta cu acest virus nemilos este departe de a se fi încheiat.

România a acționat rapid și a luat primele măsuri preventive chiar înainte de a avea cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID–19. Era obligatorie instituirea unor măsuri excepționale dacă voiam să reducem răspândirea virusului. Deși numărul de îmbolnăviri atunci era mai mic decât în cazul multor altor state, la data de 16 martie România a intrat în stare de urgență, fiind printre primele țări care au făcut un astfel de demers. Faptul că a fost o decizie bună a autorităților o confirmă numărul redus de infectări și de decese.

Fiecare viață pierdută a însemnat o înfrângere pentru noi în bătălia pe care am început-o în februarie și pe care o vom continua multă vreme de acum înainte. Dar știm sigur că fără aceste măsuri, unele foarte dure, precum carantinarea unor localități, restricționări severe de circulație, închiderea școlilor, suspendarea întregii activități a restaurantelor, magazinelor comerciale, numărul victimelor ar fi fost mult, mult mai mare.

Unde se află România la finalul stării de urgență? Vă spun doar câteva cifre, care să ne ofere o imagine generală:

Astăzi, la data expirării stării de urgență, România înregistrează 16.247 de cazuri de îmbolnăvire, cu 245 de cazuri noi de ieri până astăzi, ceea ce arată un trend epidemiologic în ușoară scădere. Numărul de cazuri vindecate - 9.053 astăzi - este mai mare decât cel al cazurilor active, și anume astăzi 6.148.

225 de pacienți se află internați în secțiile de tratament intensiv și vreau să menționez că pe toată durata stării de urgență nu s-au înregistrat depășiri de capacitate în sectorul de tratament intensiv.

La începutul stării de urgență, în România capacitatea zilnică de testare a fost de 704 teste pe zi. Astăzi, prin efortul concertat al autorităților, capacitatea de testare a crescut progresiv, am ajuns la un număr de 10.643 de testări pe zi. Până la această dată, în România au fost efectuate 277.804 teste.

Vreau să mulțumesc încă o dată medicilor și personalului medical pentru eforturile extraordinare din toată această perioadă! Protejarea cu prioritate a cadrelor medicale prin dotarea cu celeritate cu echipamente și materiale sanitare - măști de protecție, combinezoane, mănuși, echipamente medicale și substanțe dezinfectante - a fost esențială în lupta cu răspândirea virusului.

România, din păcate, a fost foarte puțin pregătită pentru a face față unei crize. În rezerva statului nu am găsit, așa cum ar fi fost normal, toate materiale necesare într-o situație de urgență. Am fost nevoiți să identificăm rapid soluții și iată că am reușit ca, într-un timp foarte scurt, să achiziționăm tot ce era nevoie.

Situația fără precedent cu care ne-am confruntat în aceste săptămâni ne-a pus în față o oglindă de multe ori nemiloasă pentru ce a însemnat eșecul din ultimii 30 de ani în fundamentarea unui stat eficient. Nu este prima dată când spun că cea mai importantă reformă de care România are nevoie este reconstrucția statului. Este un obiectiv ambițios, care nu se poate realiza în patru ani, dar este obligatoriu să începem resetarea pentru a putea dezvolta țara noastră. Sănătatea, educația, administrația, sistemele ignorate atâția ani și căpușate, trebuie să fie prioritățile noastre. Dacă aceste sisteme nu sunt puternice, statul se îndoaie.

În plus, în această perioadă ne-am confruntat și cu o legislație aproape inexistentă, în orice caz insuficientă pentru o situație de criză. A trebuit să ne descurcăm pe baza a două-trei acte normative adoptate destul de neglijent în urmă cu 20 de ani. În trei decenii, nu s-a construit în România o legislație coerentă, prin care statul să poată face față inclusiv unei epidemii extinse. Guvernul este obligat să se adapteze permanent la puținele resurse legislative pe care le are la dispoziție, în timp ce în Parlament politicieni vechi și retrograzi au încercat să dărâme și modestele instrumente pe care le aveam la dispoziție.

Am văzut de altfel chiar zilele trecute cu câtă iresponsabilitate unii parlamentari erau gata să facă aproape inoperabilă și legea privind starea de alertă.

Această situație nu mai poate continua! Legislația trebuie croită într-un mod coerent, astfel încât să permită intervenția rapidă a statului. Într-o situație de urgență ori de alertă, Guvernul, indiferent de culoarea politică, este cel care trebuie să ia măsuri imediate pentru că el are instrumentele executive pentru a le pune în practică rapid atunci când se impune.

În ultimele săptămâni, s-au văzut foarte bine deficiențele statului. Dar această perioadă ne-a arătat și că cele mai grele provocări pot fi depășite dacă Executivul, reprezentat de președinte și Guvern, lucrează ca o echipă. Și acesta este modul de funcționare corect într-un stat consolidat, ca Președintele și Guvernul să își înțeleagă responsabilitățile și să colaboreze pentru a proteja cetățenii.

De mâine intrăm într-o nouă etapă, pentru că încetarea stării de urgență nu echivalează, din păcate, cu finalul epidemiei.

Din punct de vedere medical, avem ceva semnale pozitive, dar trebuie să conștientizăm cu toții că pericolul reprezentat de acest virus este departe de a fi trecut. Ce am făcut până acum s-a dovedit eficient și am reușit să ținem epidemia sub control. În continuare sunt însă necesare măsuri pentru revenirea la o viață mai apropiată de normalitate, dar în aceleași condiții de maximă siguranță.

Astăzi, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență declară starea de alertă și va institui toate reglementările obligatorii prin care vor fi menținute măsurile de prevenție. Am văzut discuții în spațiul public legate de intrarea în vigoare a noii legi privind starea de alertă abia de luni, iar unii politicieni, care se dovedesc total iresponsabili, alimentează ideea de vid legislativ.

Dragi români, nu vor urma trei zile fără reguli și restricții! Reîntoarcerea bruscă la situația de dinainte de pandemie este imposibilă. Virusul nu ține cont de acte administrative, iar renunțarea prematură la toate regulile care s-au dovedit bune ar însemna o gravă eroare.

Avem un cadru legal în vigoare și în baza lui vor fi luate toate deciziile pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să păstrăm toate regulile necesare pentru ca sănătatea și viața cetățenilor să nu fie puse în pericol.
Intrarea în starea de alertă aduce cu sine riscuri noi și responsabilități suplimentare pentru toți cei care își vor relua, într-o formă sau alta, activitatea.

Distanțarea socială, munca de acasă acolo unde este posibil, respectarea tuturor normelor de igienă, purtatul măștii de protecție sunt esențiale pentru a putea controla și în continuare epidemia.

Fără aceste măsuri și reguli, fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi, lucrurile pot ușor degenera.

Și vreau să fiu foarte clar: Dacă situația se va înrăutăți și datele vor arăta un număr galopant de infectări, care va duce la supraaglomerarea spitalelor, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgență!

Să nu compromitem, așadar, tot ce am realizat până acum cu mari sacrificii!

COVID-19 este o boală greu de combătut tocmai pentru că oamenii îi pot infecta pe ceilalți fără să dezvolte simptome și fără să fie conștienți de riscul pe care îl reprezintă pentru semenii lor.

Această particularitate a bolii, care nu ne permite să știm sigur cine e infectat și cine nu, arată cât de important este să purtăm toți măști în spațiile publice.

Păstrând distanțarea socială și purtând mască ne protejăm pe noi înșine, îi protejăm pe cei de lângă noi și le ușurăm munca medicilor, cei aflați în linia întâi. Este fundamental să înțelegem că facem aceste lucruri nu de teama amenzilor, ci pentru că sunt spre binele nostru și al celor de lângă noi.

Nimeni nu poate spune cu precizie când vom depăși această pandemie. Ce știm însă cu siguranță este că depinde de fiecare dintre noi să facem ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel