Publicitate
"Dacă actul de creaţie este fructul libertăţii, educaţia este rădăcina din care aceasta creşte şi dă naştere unei societăţi cu oameni verticali, capabili să-şi pună în valoare talentul şi competenţele, atât pentru împlinirea personală, cât şi pentru binele comun. Din acest motiv, sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem. Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale Educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional", a spus şeful statului, la deschiderea anului de învăţământ de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu".
El a punctat că miza este însăşi credibilitatea sistemului de învăţământ superior şi a cercetării, dar şi viitorul României ca societate democratică.
"Trebuie să devină clar că obţinerea unei diplome academice reprezintă o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepţie", a evidenţiat Iohannis.
Şeful statului a apreciat atitudinea Universităţii de Arhitectură faţă de orice încercări de fraudare.
"Îmi doresc ca aceasta să constituie un exemplu de responsabilitate publică pentru comunitatea academică românească", a transmis preşedintele Iohannis.
Şeful statului a susţinut că "România Educată" este un proiect important pentru societatea românească deoarece învăţământul de calitate are impact direct asupra vieţii de zi cu zi a fiecărui cetăţean.
"Astăzi, avem oportunitatea de a coopera cu restul Europei într-o manieră intensificată, ca urmare a formării de reţele de universităţi europene, a creşterii sumelor alocate fondurilor de cercetare pan-europene şi a creşterii numărului de cooperări punctuale pe teme de cercetare. Mobilitatea academică implicând studenţi şi profesori, juriile internaţionale care evaluează proiectele de diplomă, colaborarea în tehnicile avansate cu firme de top, toate aceste componente ale formării de specialitate din Universitatea de Arhitectură şi Urbanism 'Ion Mincu' sunt expresii ale internaţionalizării învăţământului superior, unul dintre obiectivele programului 'România Educată'", a completat el.
Şeful statului a apreciat şi contribuţia pe care profesorii şi absolvenţii universităţii o aduc în prezent la planificarea şi realizarea unor investiţii în infrastructura publică.
Pe 3 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Arhitecturii, iar anul acesta se împlinesc 130 de ani de la înfiinţarea în România a primei facultăţi în domeniu, 110 ani de la punerea pietrei de temelie a Palatului Şcolii de Arhitectură şi 70 de ani de funcţionare neîntreruptă ca entitate academică de sine stătătoare, a amintit Klaus Iohannis.
La eveniment au participat şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consilierii prezidenţiali Ligia Deca şi Sergiu Nistor, alături de rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Marian Moiceanu.
Preşedintelui Iohannis i-a fost conferită distincţia pentru merit a universităţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News