Informația corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către Președintele României.
Metoda de calcul este stabilită de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică și reprezentanții Ministerului Sănătății și nu a fost comunicată corect Administrației Prezidențiale de către Ministerul Sănătății. Președintele României își cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News