Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, FELICITAT de liderii PPE pentru succesul REFERENDUMULUI
WhatsApp
Liderii statelor UE afiliaţi Partidului Popular European, reuniţi la Bruxelles înainte de reuniunea informală a Consiliului European, l-au felicitat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru succesul referendumului pe teme de justiţie de duminică, informează marţi un comunicat al PPE.

"Statul de drept, justiţia independentă şi lupta împotriva corupţiei sunt valori democratice europene centrale. Rezultatul demonstrează cu claritate că poporul nu tolerează tentativele guvernului socialist de a eroda democraţia şi sistemul judiciar", a declarat preşedintele PPE, Joseph Daul, citat în comunicat.

De asemenea, liderii din PPE l-au felicitat pe candidatul cap de listă al PPE Manfred Weber pentru succesul său electoral şi şi-au exprimat sprijinul unanim pentru candidatura sa la preşedinţia Comisiei Europene.

"Săptămâna trecută, unul din doi europeni a votat pentru a decide cursul viitor al continentului. A fost cea mai ridicată prezenţă la vot din ultimele două decenii. Este o victorie pentru democraţia europeană. Este o validare a procesului Spitzenkandidat şi un succes pentru proiectul european pentru că cetăţenii înţeleg că provocările comune au nevoie de un răspuns comun", a spus Daul.

"Întrucât suntem principala forţă politică din Europa, sunt încrezător că Manfred Weber va deveni viitorul preşedinte al Comisiei Europene", a subliniat preşedintele PPE.

"Liderii din PPE l-au felicitat pe Manfred Weber pentru campania sa formidabilă în întreaga Europă pentru a asculta preocupările şi speranţele cetăţenilor. El are o viziune pentru o Europă inteligentă, puternică şi bună. După 15 ani în PE, el a demonstrat că poate asculta, negocia, construi poduri, găsi compromisuri şi apăra o viziune înrădăcinată în valorile europene. El înţelege cum funcţionează UE, cunoscând în acelaşi timp preocupările cetăţenilor la nivel local. Acesta este lucrul de care avem nevoie de la viitorul preşedinte al Comisiei Europene", a mai spus Daul, citat în comunicatul PPE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel