Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis: „Descentralizarea deciziei pentru restricții a fost un lucru bun“
WhatsApp
 Președintele Klaus Iohannis cere o metodologie care să permită, în contextul pandemiei COVID-19, luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente și mai corelate cu situația din fiecare localitate și din fiecare județ: „În acest fel, vom putea să fim mai eficienți”.

„Despre restricții am vorbit destul de mult și am observat cu toții că descentralizarea deciziei pentru restricții a fost un lucru bun, însă este nevoie de mai multă clarificare și am convenit, chiar în discuția pe care am avut-o cu reprezentanții Institutului, cu domnul ministru Tătaru și cu echipa mea, să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente și mai corelate cu situația din fiecare localitate și din fiecare județ”, a spus Klaus Iohannis după ce a vizitat Institutul Național de Sănătate Publică.

El apreciază că, astfel, autoritățile vor fi mai eficiente.

„În acest fel vom putea lua mai repede măsurile care se impun, în acest fel vom putea să evităm, ca să zic așa, restricții prea dure. Însă, repet, măsurile de bază rămân cele discutate: masca, distanța, igiena”, a adăugat șeful statului, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel