"(...) Avem o majoritate în esență PSD-istă, frustrată, pentru că a pierdut guvernarea și se opune cu toate mijloacele. Guvernul liberal dorește să repare greșelile făcute în ultimii ani de social-democrați, dar avem un PSD care se opune reformelor. Din cauza acestui PSD, guvernul nu va mai putea reformele începute. A fost o situație care era de așteptat, după ce la parlamentare, la referendumul pe justiție pe care l-am convocat, la alegerile prezidențiale, s-a văzut foarte clar că românii s-au săturat și nu mai vor PSD. Dar PSD vrea înapoi la putere, baronii roșii vor iar la putere și la banul public. Astăzi s-au găsit suficienți care au votat pentru PSD," a spus Klaus Iohannis în urmă cu scurt timp.
"Acum românii se uită la televizor și se întreabă: acum ce va fi? Dragi români pot să vă spun foarte clar: lucrurile merg mai departe. Instituțiile sunt solide. Guvernarea merge mai departe, lucrurile se vor mișca și mai departe și nu este cazul să credem că vom intra într-o situație complicată. Instituțiile vor funcționa ! Eu sunt garantul pentru români. Este nevoie de câțiva pași politici: voi convoca partidele parlamentare la consultări, care încep mâine la ora 12:00. Mâine seară, după ce voi termina consultările, voi anunța deja persoana desemnată pentru a forma un nou guvern," a mai spus președintele Iohannis.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News