Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Kelemen Hunor salută retrimiterea ambasadorului român la Viena: "Reprezintă reluarea dialogului"
WhatsApp
Președintele UDMR salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a retrimite ambasadorul la Viena. 
Kelemen Hunor, vicepremier în Guvernul României (Sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Publicitate

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Sângerogiu de Pădure, că retrimiterea la Viena a ambasadorului României, Emil Hurezeanu, reprezintă reluarea dialogului cu Austria după votul negativ exprimat de acest stat în cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne privind aderarea României la spaţiul Schengen.

Hunor: "Sper ca în 2024 România să intre în Schengen"



"Da, mi se pare normal. După ce a avut loc o discuţie (între preşedintele Klaus Iohannis şi omologul austriac, Alexander Van der Bellen, n.r.) - sigur, conţinutul discuţiei noi nu îl cunoaştem, nici nu are mare importanţă - se întoarce ambasadorul Hurezeanu la post. E un dialog reluat cu Austria, fiindcă avem un scop comun, până la urmă, lărgirea spaţiului Schengen, dincolo de celelalte deziderate, pentru orice stat membru. Şi fără noi, şi fără Austria, fără Bulgaria şi fără Olanda nu se poate rezolva. Nimeni nu îşi permite încă un eşec, nici noi, nici Comisia Europeană, dar până la urmă cred că niciun stat membru. Şi de aceea reluarea dialogului după o lună cred că este în regulă şi trebuie să găsim o soluţie comună până la sfârşitul anului 2023 să intrăm în spaţiul Schengen şi noi, şi Bulgaria. Acest lucru înseamnă, bineînţeles, acordul celor două state care au avut nişte probleme, Austria şi Olanda. Şi eu sunt realist şi cred că nu într-o lună, două luni, dar până la sfârşitul anului se poate ajunge la o înţelegere în aşa fel încât, în 2024, România, atât pe terestru, cât şi pe aeroporturi, să intre în spaţiul Schengen", a declarat presei Kelemen Hunor.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică, joi, cu omologul austriac, Alexander Van der Bellen, la iniţiativa părţii austriece, în urma căreia a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, Emil Hurezeanu, care fusese chemat în ţară pentru consultări pe 9 decembrie 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel