Liviu Pleșoianu, deputat PSD, scrie pe facebook că la ședința coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au discutat dacă îl suspendă sau nu pe Iohannis. Pleșoianu lasă să se înțelegă că Tăriceanu se opune suspendării președintelui Iohannis.
„Nu am mai scris nimic de trei zile pentru că am vrut să rămână în prim-plan PROTESTUL meu împotriva proiectului legii "offshore" (prin care suntem pe cale să dăm aproape GRATIS gazele naturale din Marea Neagră). Dar nu am cum să nu scriu chiar acum altceva... Sunt profund dezamăgit de atitudinea unui lider de partid care se opune suspendării lui Iohannis! Liderul unui partid care crește în sondaje tocmai pentru că e perceput ca partid care luptă împotriva Noii Securități, un lider care și-a făcut steag din lupta împotriva abuzurilor, dar care - din motive pe care consider că e dator să le explice - nu dorește tranșarea rapidă a situației. A fi BĂRBAT POLITIC e a te ridica deasupra calculelor politice! Cred, totuși, că țara e infinit mai importantă!
Mă opresc, deocamdată, aici...”, a scris Pleșoianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News