Ivan, după ce Primăria Capitalei a blocat mitingul diasporei: Firea şi Dragnea îi URĂSC sincer pe ROMÂNII PLECAȚI
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan o critică pe Facebook pe Gabriel Firea, după ce Primăria Capitalei n-a autorizat mitingul de protest al românilor din diaspora programat pe 10 august în Piaţa Victoriei.
„Acest atac la adresă românilor din Diaspora nu este primul şi probabil nici ultimul. Să crezi că poţi anula o stare de spirit generală prin blocarea unui protest înseamnă să nu fii la locul tău în funcţia pe care o ocupi.
Încercarea Gabrielei Firea de a bloca orice gen de manifestare publică împotrivă partidului din care face parte, în condiţiile în care a urcat pe scenă la mitingul aceluiaşi partid, în aceeaşi piaţă, cu doar câteva săptămâni în urmă, nu înseamnă doar servilism şi înţelegere precară a ceea ce înseamnă să serveşti interesul public din scaunul pe care temporar îl ocupi, ci un derapaj grav de la normele democratice.
Gabriela Firea nu este decât un Liviu Dragnea cu fustă şi, evident, fără mustaţă. Acest atac la adresă românilor din Diaspora nu este primul şi probabil nici ultimul.
Dragnea şi Firea îi urăsc sincer pe românii plecaţi din ţara dintr-un singur motiv. Aceştia nu le sunt captivi, nu poţi fi controlaţi şi manipulaţi şi, prin urmare, nu-i votează.
În loc să se întrebe de ce au ales aceşti oameni să părăsească ţara, pentru că nu au făcut-o cu bucurie, sau în ce condiţii muncesc prin lume, pe unde şi-au făcut un rost, ei sunt preocupaţi să le verifice banii şi să le blocheze cele mai elementare drepturi că cetăţeni ai acestei ţări: votul şi libertatea de exprimare“, a scris Ivan pe facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News