Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia, România și Portugalia, propunere comună privind bugetul UE. Premierul Giuseppe Conte: „Suntem într-o companie excelentă“
WhatsApp
Nu s-a ajuns la niciun acord la summitul de la Bruxelles cu privire la bugetul UE, după primele zeci de ore de negocieri. 

„În ultimele săptămâni și zile, am muncit foarte mult pentru a ajunge la un acord asupra bugetului, din păcate astăzi am observat că nu a fost posibil să ajungem la un acord și că este nevoie de mai mult timp”, a spus președintele  Consiliul European, Charles Michel la sfârșitul Consiliului extraordinar privind bugetul UE, citează news.1.news.

Italia, România şi Portugalia trebuie să colaboreze pentru a elabora împreună o propunere pentru viitoarele negocieri pe tema bugetului multianual al Uniunii Europene. „Italia a primit mandatul ca împreună cu România și Portugalia, să elaboreze o contra-propunere în conformitate cu un plan mai ambițios pentru bugetul Uniunii Europene“, a declarat premierul italian, Giuseppe Conte, după summitul de la Bruxelles, informează news1.

„Suntem într-o companie excelentă, Italia este cu marea majoritate a țărilor pentru o Europă ambițioasă”, a adăugat el.

Italia, România şi Portugalia au primit sarcina de a elabora o propunere pentru viitoarele negocieri pe tema bugetului multianual al Uniunii Europene, a declarat premierul italian, Giuseppe Conte, după summitul de la Bruxelles, care s-a încheiat fără acord, informează RAI News şi Agenzia Nova.

"Astăzi decidem care sunt politicile europene pentru următorii şapte ani. Este clar că, dacă vrem o Europă mai ambiţioasă, mai ecologică, mai digitală, cu mai multe investiţii, cu o creştere economică mai mare, cu un grad mai mare de ocupare profesională, dacă vrem o Europă care să ofere subvenţiile necesare pentru activităţile agricole aflate în dificultate, dacă vrem o Europă care să ofere posibilitatea de diminuare a discrepanţelor dintre zonele mai avansate şi cele rămase mai în urmă, (...) atunci înseamnă că trebuie să oferim instrumentele financiare adecvate şi corelate cu obiectivele pe care le urmărim. În acest context, nu am ajuns la un acord. Pentru că nu acceptăm o Europă care să renunţe la ambiţia de a continua politicile anunţate", a declarat Giuseppe Conte.

Cele 27 de state membre nu au ajuns la niciun acord

 

Liderii ţărilor Uniunii Europene nu au ajuns la niciun acord privind bugetul multianual comunitar, a declarat vineri seară Charles Michel, preşedintele Consiliului European, la sfârşitul summitului de la Bruxelles. "Am muncit foarte mult pentru a ajunge la un acord. Din nefericire, astăzi nu a fost posibil să ajungem la un acord. Ne-am dat seama că avem nevoie de mai mult timp", a declarat Charles Michel, potrivit site-ului Politico.eu, la finalul reuniunii Consiliului European.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a confirmat că negocierile au fost suspendate. "A devenit evident că diferenţele erau prea mari pentru a se putea ajunge la un acord, de aceea am anulat negocierile. Preşedintele Consiliului European va decide o nouă reuniune după consultări cu statele membre", a afirmat Angela Merkel.

În urmă cu câteva ore, Comisia Europeană formulase, la summitul de la Bruxelles, o propunere de compromis care prevede un buget multianual de 1,069-1,070% din PIB-ul Uniunii Europene, au declarat surse citate de site-ul Politico.eu şi de agenţia Reuters. Potrivit unui proiect de lucru elaborat de Comisia Europeană, bugetul pentru perioada 2021-2027 ar urma să aibă nivelul de 1,069-1,070% din PIB-ul comunitar, cu aproximativ 10 miliarde de euro mai puţin decât propusese Charles Michel, preşedintele Consiliului European. Negocierile au început de la o bază bugetară de 1,074% din PIB-ul UE, dar liderii celor 27 de state membre şi ai instituţiilor comunitare nu au reuşit să ajungă la un acord.

Negocierile pe tema bugetului multianual european vor fi "foarte dure şi dificile", declarase Angela Merkel înaintea reuniunii Consiliului European. Cancelarul Germaniei a criticat propunerea formulată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, argumentând că sugestia unui compromis prin care s-ar aloca 1,074% din PIB-ul UE "tinde să fie prea mult pentru noi". "Un alt punct important pentru Germania ar fi să asigurăm o distribuire corectă a sarcinilor în rândul contributorilor", a subliniat Ankela Merkel.

Parlamentul European a transmis, miercuri, că se opune propunerilor formulate de Charles Michel, preşedintele Consiliului European, privind bugetul multianual al Uniunii Europene, infrmează Agerpres.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel