Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ion Iliescu, mesaj după decesul Reginei Elisabeta: România a pierdut un prieten şi un reper
WhatsApp
Încetarea din viaţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a marchează sfârşitul unei epoci istorice, plină de schimbări, în care Marea Britanie a avut de jucat un rol de primă mână, a afirmat vineri fostul preşedinte Ion Iliescu.

Publicitate

El a amintit că victoria Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, la care Regina a participat direct, ca toată generaţia din care a făcut parte, a fost începutul unor reforme economice şi sociale ce au influenţat atât continentul european, cât şi întreaga lume.

„Şi-a făcut datoria care-i revenea în sistemul politic britanic, fără ezitare şi fără să se lase purtată de convingerile sale personale, oricât de greu i-a fost asta, în momente delicate din viaţă. A fost o personalitate puternică şi complexă, dincolo de imaginea care ni se prezintă, ca de obicei, în astfel de momente”, a afirmat Ion Iliescu, pe blogul personal.

Imigrații din Anglia aduc flori și bilete, după moartea Reginei Elisabeta: „Îți mulțumesc că m-ai primit în regatul tău”

 

Ion Iliescu: „Am avut ocazia să o cunosc şi să discut cu Regina”



Fostul preşedinte a subliniat că relaţiile României cu Marea Britanie au fost neaşteptat de corecte în această „lungă domnie” a Reginei Elisabeta a II-a, Marea Britanie fiind un partener activ în efortul de industrializare şi de modernizare a economiei României şi a ajutat la pregătirea unor elite intelectuale şi tehnice.

„A contribuit la formarea personalului necesar aderării noastre la UE şi la NATO. Marea Britanie este o destinaţie predilectă pentru români, în ciuda ieşirii ţării din UE. Am avut ocazia să o cunosc şi să discut cu Regina, dincolo de constrângerile protocolului. O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, şi cu simţul umorului. Şi care nu a uitat o clipă de interesele ţării al cărui şef de stat era! Păstrez o amintire puternică întâlnirii din 2004, în cadrul vizitei private în Marea Britanie, când Regina a oferit un dejun privat, la care a participat şi marea noastră balerină Alina Cojocaru”, a detaliat Ion Iliescu.

Presa britanică după moartea Reginei Elisabeta: „V-aţi făcut datoria, doamnă”, „Durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire”

 

Ion Iliescu: România a pierdut un prieten şi un reper



Potrivit acestuia, Marea Britanie a pierdut, într-un moment delicat pentru Occident şi pentru democraţie, ca sistem politic, un lider şi un liant al solidarităţii naţionale, iar România un prieten şi un reper.

„Transmit condoleanţele mele familiei îndoliate şi întregul meu sprijin în aceste momente dureroase. Dumnezeu s-o odihnească!”, a concluzionat fostul preşedinte.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia. Fiul său, prinţul Charles, i-a succedat automat la tron. 

Regina Elisabeta a murit. Charles a devenit noul rege al Marii Britanii. Va trebui să-și aleagă un nou nume, din cele patru

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel