Publicitate
Potrivit sursei citate de Agerpres, prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, care va avea loc joi, va constitui o platformă de dialog politic, care va reuni cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi 17 parteneri europeni (partenerii din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Turcia, Islanda, Regatul Norvegiei, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein).
Reuniunea va reprezenta un prilej de promovare a cooperării cu privire la teme de interes comun, în vederea consolidării securităţii, stabilităţii şi prosperităţii pe întreg continentul european, fără ca acest cadru să constituie o alternativă la procesul de extindere a Uniunii Europene, arată Administraţia Prezidenţială.
În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, care va avea loc la vineri, liderii UE vor aborda situaţia din Ucraina, din perspectiva răspunsului european la demersurile Federaţiei Ruse de escaladare a conflictului şi a continuării acordării de sprijin Ucrainei pe plan financiar, politic, militar şi umanitar.
De asemenea, va fi abordată situaţia pe piaţa de energie, din punctul de vedere al impactului preţurilor ridicate la energie asupra costului vieţii şi al eforturilor de asigurare a securităţii aprovizionării cu energie. Liderii UE vor avea discuţii şi cu privire la situaţia economică la nivel european, cu accent pe abordarea nivelului ridicat al inflaţiei şi al riscului de recesiune.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, şi prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, cu privire la cele două reuniuni.
"În pregătirea summiturilor care vor avea loc la Praga, am avut astăzi discuţii cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, şi prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, cu privire la reuniunea Comunităţii politice europene şi principalele subiecte ale reuniunii informale a Consiliului European: Ucraina, energie, securitate şi situaţia economică", a scris şeful statului, pe Twitter.
Liderii Uniunii Europene şi omologii de pe continent se vor întâlni joi şi vineri la Praga pentru a discuta răspunsurile la consecinţele dramatice ale războiului din Ucraina, a anunţat Charles Michel, potrivit AFP.
Capitala Cehiei va găzdui prima reuniune a Comunităţii politice europene şi o reuniune informală a Consiliului European.
"Am convenit să lansăm Comunitatea politică europeană cu scopul de a reuni ţările continentului", a subliniat preşedintele Consiliului European. Au fost invitaţi lideri din 17 ţări europene - Marea Britanie, Turcia, cele şase ţări din Balcanii de Vest, Elveţia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein, Ucraina, Georgia, Republica Moldova, Armenia şi Azerbaidjan.
"Ambiţia este de a reuni liderii pe picior de egalitate şi de a stimula dialogul politic şi cooperarea pe probleme de interes comun astfel încât împreună să lucrăm pentru a consolida securitatea, stabilitatea şi prosperitatea Europei în ansamblu", a punctat Charles Michel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News