Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis, primele declarații din 2019. Războiul cu PSD continuă. ULTIMA ORĂ
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut vineri, la ora 12.00, primele declaraţii de presă din acest an la Palatul Cotroceni. 
Klaus Iohannis - Administratia Prezidentiala

Vineri, 04 ianuarie, începând cu ora 12.00, președintele Klaus Iohannis a făcut primele declarații de presă din acest an. Iohannis era așteptat să anunțe deciziile de numire sau respingere a Olguței Vasilescu și Mircea Drăghici, la Ministerul Dezvoltării, respectiv Ministerul Transporturilor.

Reamintim că, joi seara, acesta a semnat decretele de revocare din funcție a vicepremierului Paul Stănescu și a ministrului Lucian Șova.

LIVE Text. Cele mai importante declarații ale președintelui:

"Începem anul 2019, un an cu foarte multe provocări, începem acum, practic, direct cu Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Chiar săptămâna viitoare vom avea vizita Comisiei Europene, pentru a începe în forţă această Preşedinţie. Sunt convins că vom face faţă bine. Avem deja, în luna mai, primele alegeri, sunt alegeri europarlamentare şi de pe acum vreau să spun că este foarte important să participăm la aceste alegeri. Cu cât mai mulţi alegători se prezintă la aceste alegeri, cu atât mai clar va fi rezultatul.

Pe întreg anul 2019, obiectivele mari pe care le am, care sunt obiectivele României, sunt o mai profundă şi mai bună integrare europeană, consolidarea posturii noastre în cadrul NATO şi poate chiar reuşim în cursul acestui an să avem o întărire a prezenţei NATO pe Flancul estic, ceea ce, cu siguranţă, ar fi foarte bine pentru noi. Şi unul din obiectivele mari, foarte importante, pentru mine şi în anul 2019 este consolidarea statului de drept în România, asta însemnând, evident, printre altele, şi continuarea în forţă a luptei împotriva corupţiei. Personal, obiectivul meu pentru alegerile prezidenţiale este câştigarea unui al doilea mandat de preşedinte al României", a declarat Iohannis. 

Referitor la alegerile prezidențiale: "Voi intra în competiție pentru un nou mandat de președinte. NU mă tem de contracandidați la alegeri. Eu voi intra în cursă și sunt optimist. La alegeri mă susține PNL"

Întrebat cum vede o confruntare cu Liviu Dragnea la alegeri: "Orice cursă electorală are un parcurs pe care îl cunoașteți, cu campanie, dar în final important este ce doresc alegătorii și la finalul anului 2019 vom ști ce președinte și-au dorit românii" 

Referitor la numirea celor doi miniștri: "Voi refuza propunerile înaintate de Premier. Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de prim-ministru, fiindcă aici avem şi argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicităţii inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de prim-ministru. Cu doamna prim-ministru voi discuta ori de câte ori mă caută"

Referitor la acuzațiile că blochează activitatea Guvernului: "Această situație este simplă. Dacă există un ministru pe scaun, NU există un blocaj"

Referitor la Buget: "Este o problemă gravă. Am pus această întrebare în decembrie şi o mai pun o dată. Unde este proiectul de buget? PSD a guvernat în tot acest timp. PSD a avut toate condiţiile şi trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie, cu proiectul de buget. Nu există, la momentul acesta, niciun proiect de buget. Ba dimpotrivă, în loc să se ocupe de buget, fiindcă toată lumea are nevoie de bugetul pe anul în curs, pentru că deja este târziu, se ocupă de schimbat şefi de la ANAF şi din alte poziţii, lucru care mie îmi dă foarte mult de gândit. Probabil există probleme cu bugetul. Aceste lucruri trebuie să le explice de urgenţă PSD şi să vină cu un proiect de buget"

Referitor la prezența într-o nouă ședință de Guvern: "O sa vă anunț din timp" 

Referitor la revocarea procurorului general: "Ministrul Justiţiei, neavând altă treabă de făcut, mi-a mai trimis încă o dată documentele de revocare. (...) Nu-l voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. Face o treabă foarte bună acolo. Sunt mulţumit. Cererea de revocare nu respectă rigorile legii".

Referitor la prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării: "Eu văd că nu se poate sesiza Curtea Constituţională. Eu am semnat acel decret, fiindcă aşa îmi permite legea. Legea specifică spune clar: mandatul şefului Marelui Stat Major poate fi prelungit. Una la mână, nu scrie niciunde în lege că preşedintele trebuie să aştepte propunerea ministrului pentru prelungire. Doi, vă daţi seama ce ar fi fost ca România să nu aibă şef al Armatei. Este inadmisibil şi imposibil aşa ceva, iar PSD-ul, care a fost incapabil să vină cu o propunere serioasă, nu are decât să stea şi să se mai gândească. Eu nu am cum să stau în România fără şef al Armatei, drept pentru care am prelungit mandatul generalului Ciucă, care a făcut o treabă foarte bună în cei patru ani. Stau foarte liniştit cu el ca şef al Armatei pentru încă un an de zile. Mi se pare o soluţie foarte bună, o soluţie care este perfect pe lege şi pe Constituţie".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel