În cadrul discuţiilor cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, preşedintele Iohannis a apreciat expertiza tehnică a acestui organism, precum şi importanţa opiniilor exprimate de acesta atât în privinţa legilor justiţiei, cât şi a Codului penal şi a Codului de procedură penală.
Şeful statului a reiterat principalele probleme ridicate de noua formă a legislaţiei penale, aşa cum a fost votată de către Parlament.
"În acest context, preşedintele României a arătat că modificările Codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că este inacceptabilă distrugerea coerenţei legislative. De asemenea, preşedintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani", arată Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a evidenţiat că implicarea şi sprijinul experţilor Comisiei de la Veneţia au rolul de a ajuta România să aibă o legislaţie performantă şi modernă.
Întâlnirea a avut loc în cadrul pregătirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală adoptate de către Parlament. În acest caz, Comisia de la Veneţia a fost sesizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News