Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis: Mă aştept ca PNL şi domnul Bode să ia foarte în serios problema plagiatului tezei de doctorat
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre scandalul în care e implicat ministrul de Interne.
Klaus Iohannis, declarații despre teza de doctorat a ministrului Lucian Bode

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia "foarte în serios" problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia, arătând că se aşteaptă ca "cel târziu până la rotativa guvernamentală să se ia o decizie clară".

"Din câte am înţeles din spaţiul public, nu chiar aşa a spus Comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens", a spus şeful statului înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European, la care va participa şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă i-a cerut ministrului de Interne să facă un pas în spate, după ce Comisia de Etică a Universităţii 'Babeş-Bolyai' a arătat că teza de doctorat a acestuia este plagiată, întrebare legată de o declaraţie a şefului statului din 2021, când a spus că "plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca persoanele acuzate să nu facă un pas în spate într-o ţară democratică".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel