Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis, lămuriri despre costurile cu gaze şi energie din facturile românilor: „Se așteaptă o decizie a CE pentru un preț plafonat“
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis a explicat, de la întrunirea Comunităţii politice europene, că o ordonanță de urgență privind măsurile pe energie, în România, este întârziată în așteptarea unei decizii unitare a Comisiei Europene în acest sens, aplicabilă tuturor țărilor UE.

Întrebat dacă ar trebui adoptată o plafonare a preţului la gazele naturale până când va fi adoptat un nou index al preţurilor şi un sistem comun de achiziţie a energiei și cum susține România această abordare, șeful statului a explicat că până acum, statele UE au discutat „doar principial, că trebuie făcut ceva“.

„Propunerea mea, poate vă amintiţi, a fost să despărţim piaţa gazului de piaţa electricităţii. Ar fi fost, după mine, cel mai natural pas. Dar şi plafonarea preţului este în discuţie. Noi însă aşteptăm de la Comisie să vină cu ceva concret. La Comisie se găseşte expertiza pentru a veni cu un plan concret. Deci, în acest moment nu pot să vă spun mai mult, dar, din informaţiile mele, chiar mâine, la consiliul informal, preşedinta Comisiei va veni cu câteva propuneri în această materie, iar după aceea, sigur, putem să discutăm despre aceste lucruri“, a afirmat Iohannis.

Cu privire la OUG privind plafonarea preţurilor la gaze şi energie care trenează de câteva săptămâni în parlament, Klaus Iohannis a afirmat că se așteaptă o decizie a CE pentru un preț plafonat.

„Parlamentarii coaliţiei aşteaptă în continuare câteva lămuriri de la experţi, de la tehnicieni, fiindcă nu doreşte nimeni să avem o ordonanţă care peste trei săptămâni se modifică iarăşi şi pe urmă iarăşi...

Deci, se aşteaptă încă câteva date, câteva abordări şi, da, se aşteaptă şi poziţia Comisiei Europene, fiindcă dacă vorbim de plafonarea preţului la gaze, este o discuţie care trebuie inclusă în felul cum abordăm şi noi acasă această chestiune. Deci sunt chestiuni tehnice, nu există nicio neînţelegere politică“, a subliniat Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel