Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis intervine în cazul OMV Petrom și cere clarificări de la Finanțe: "Am fost puțin surprins"
WhatsApp
Klaus Iohannis intervine în scandalul OMV Petrom și cere clarificări de la Ministerul de Finanțe cu privire la taxa de solidaritate. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Ministerul de Finanţe trebuie să clarifice dacă OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate în România, precizând că acesta este iniţiatorul actului normativ asupra căruia Ministerul Energiei nu a fost informat.

"Dacă va plăti sau nu, o să vă spună cu siguranţă cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanţelor. Am fost puţin surprins când m-am informat după aprobare cum s-a discutat această chestiune şi am aflat că, de exemplu, Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuţie. Chestiunea s-a discutat la nivel de Finanţe, ceea ce este în principiu în regulă, pentru că vorbim de o taxă sau de un impozit. Dar am fost informat că se lucrează la acest act.

Solicitarea mea a fost una singură: ca acest act să fie legal şi clar, adică să nu încalce nicio directivă şi nicio lege în vigoare în România şi să fie atât de clar încât să nu apară discuţii dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toţii la televizor: toată ziua, bună ziua se discută dacă este sau nu este. Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să vină să îl clarifice. Nu-i nimic pierdut", spus şeful statului, înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European.

El a subliniat că "aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică nu rezolvă problema" în această chestiune.

Ministerul Finanțelor este condus de PSD-istul Adrian Câciu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel