Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîțu dezvăluie ce a discutat Iohannis cu liderii liberali la întâlnirea de la Vila Lac
WhatsApp
În această seară, liderii PNL s-au întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, la Vila Lac. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a dezvăluit o parte din subiectele discutate la întâlnire.   

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, în acestă seară, că la şedinţa pe care conducerea PNL a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis s-a discutat, printre altele, despre planul de relansare economică, dar şi despre alegeri.

"Nu pot sa spun exact ce s-a discutat acolo, dar tema relansării a fost discutată. Este clar ca PNL se concentrează în acest moment pe acest plan de relansare a economiei. Trebuie spus că noi nu am oprit niciodată economia sau au fost sectoare importante care nu au fost oprite, de aceea au şi fost rezultatele din primul trimestru, dar în aprilie şi mai multe companii au resimţit efectul crizei din sănătate şi trebuie ajutate", a declarat Florin Cîţu la Realitatea Plus, întrebat despre întălnirea care a avut loc între președintele Klaus Iohannis, lideri ai PNL şi mai mulţi miniştri.

Cîţu a precizat, de asemenea, că s-a discutat despre alegerile din acest an.

 [citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel