În timp ce Klaus Iohannis a decorat conducerea „Renault", la Titu, în Dâmbovița, unde a vorbit despre dezvoltarea insuficientă a infrastructurii, Viorica Dăncilă a mers la noul sediu din Capitală, unde a plantat un pom, relatează Știrile PRO TV.
A evitat să vorbească despre autostrada Pitești - Sibiu, atât de cerută de companie. Francezii au promis că vor continua să investească în țara noastră, dar au cerut sprijin de la autorități, ca să acopere costurile în creștere.
La 20 de ani de la privatizarea Dacia, autorităţile române nu au reuşit să construiască o autostradă care să asigure uzinei de la Mioveni acces rapid şi civilizat către pieţele din Vest. Preşedintele a arătat din nou spre Guvern.
Klaus Iohannis: „Trebuie să dezvoltăm susţinut infrastructura de transport, fără de care avem cu toţii numai de pierdut. Nu este suficient ca doar iniţiativa privată să funcţioneze cu motoarele turate.″
Klaus Iohannis i-a decorat pe şefii Renault la Centrul Tehnic de la Titu, Dâmboviţa, unde sunt realizate şi testate noile modele ale companiei.
Înainte de acest moment, premierul Viorica Dancilă a vizitat noul sediu al companiei, dar la Bucureşti. Fără să spună o vorbă despre autostrada Sibiu-Pitești pentru care angajaţii companiei au ieşit în stradă, iar conducerea a ameninţat cu mutarea investiţiei în Maroc, premierul a spus că sunt în grafic planurile pentru alte drumuri.
Viorica Dăncilă: „Mă bucur că două dintre proiectele de infrastructură rutieră care vor fi realizate în parteneriat public-privat se derulează potrivit calendarului. Mă refer la proiectul autostrăzii Ploieşti - Braşov. Proiectul autostrăzii Târgu Neamţ - Iaşi."
De cealaltă parte, francezii, afectaţi acum de creşterea costurilor de producţie, au cerut din nou ajutor autorităţilor.
Thierry Bollore: „Avem nevoie de sprijin pentru competitivitate, care să compenseze creşterea costurilor.″
La noul sediu, premierul a tăiat o panglică, după care a plantat un pom, lângă care stau acum scrise numele său şi funcţia. A studiat apoi câteva momente prototipul futurist Trezor, lansat acum 3 ani la Paris.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News