„Inflația este doar un factor, un răspuns simplu: da, am toată încrederea că Guvernul a luat și va lua măsurile care se impun. Dar de ce am ajuns aici? Nu pentru că cineva a lucrat prost sau nu și-a făcut treaba. Aceste lucruri și crizele care urmează, pentru că specialiștii spun că vor continua, pe plan global, toate acestea au o singură cauză: Războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Problema nu este una românească, este una globală. Și în SUA inflația se apropie de 10%. În țările din Europa e la fel de mare. Și aseară am avut o discuție cu premierul, mi-a prezentat măsurile pe care le pregătesc ei.
Să fim realiști! Crizele nu se vor termina mâine, vor continua. În unele situații se găsesc anumite soluții, dar nu este cazul să aruncăm vina asupra Guvernului, Parlamentului, clasei politice. Vinovat este Putin care a declanșat acest război împotriva Ucrainei. Pentru români este important să știe că acest Guvern își dă silința și a găsit soluții bune”, a precizat Iohannis.
Referitor la remarcile guvernatorului BNR Mugur Isărescu care le-a recomandat românilor să fie calmi și să „mai bem câte un ceai de tei”, Klaus Iohannis a spus că în parcul de la Banca Națională sunt mai mulți tei și de aceea se bea mai mult ceai din acest soi.
„Probabil ca sunt mai mulți tei acolo si se bea mai mult. Eu cred că este o încercare grea prin care trecem, de-asta am făcut remarcile pe care le-am făcut, toată lumea le va resimți. Plătim mai mult pentru benzină, alimente, trebuie să fim un pic mai atenți pentru ce cheltuim, cât cheltuim.
Guvernul lucrează la scheme de compensare, se discută despre anumite compensări și la pensii, salarii, trebuie să fim conștienți că acest război va crea crize. În perioade de criză trebuie să judeci de două ori ce faci, cum cheltui bani”, a mai spus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News