”Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal.
Dacă nu ar fi trist, ar fi de râs. Dar e trist. Doamna prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu. Și am contestat la CCR acest demers. Este un conflict constituțional de natură juridică. După ce am înaintat la CCR acest demers, doamna prim-ministru m-a sunat să-mi spună că pleacă în concediu și să-mi spună că toate sunt bune. Asta după ce, publicase acel draft de rectificare bugetară care este o catastrofă.
I-am atras atenția că nu e bine totuși ce a făcut și acea decizie este motiv de conflict constituțional. Știți ce mi-a spus? Nu a știut că se publicase. Mai ireal decât așa nu cred că se poate. Acest stil de conducere irațională, ireală nu poate să continue. Este nevoie de o alternativă rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a reinstaura raționalitatea și normalitatea în România”, a declarat președintele Iohannis la Convenția PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News