Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Întrevedere la nivel înalt. Ce au discutat Klaus Iohannis și Theresa May
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Theresa May, cu care a discutat despre acordul privind Brexit-ul şi despre situaţia comunităţii româneşti din Marea Britanie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întâlnire au fost discutate în principal subiecte aflate pe agenda bilaterală şi europeană, precum procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Totodată, preşedintele român a exprimat speranţa că eforturile premierului britanic se vor reflecta în ratificarea cu succes în Parlamentul de la Londra a Acordului de retragere a Marii Britanii din UE, care să asigure o retragere ordonată şi certitudine pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. În egală măsură, discuţiile aferente procesului de ratificare trebuie să ţină cont de toate elementele care au fost deja agreate cu premierul britanic prin acordul de retragere, precizează Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele Klaus Iohannis a făcut referire la situaţia comunităţii româneşti din Marea Britanie şi faptul că acordul de retragere va reprezenta un punct important pentru garantarea drepturilor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în această ţară. În egală măsură, preşedintele României a subliniat importanţa respectării principiilor nediscriminării, reciprocităţii depline şi tratamentului egal pentru toţi cetăţenii UE, atât cei beneficiari ai acordului de retragere, cât şi cei care se vor stabili pe viitor în Marea Britanie", mai arată Administraţia Prezidenţială.

Citește și Klaus Iohannis participă la Summitul EURO

Conform sursei citate, Klaus Iohannis a menţionat importanţa discutării cât mai rapide a acordului privind viitoarele relaţii UE cu Marea Britanie, ca semnal al angajamentului pentru menţinerea unui nivel de cooperare cât mai ridicat cu partea britanică.

De asemenea, Iohannis a precizat că ţara noastră susţine pe deplin abordarea UE, care doreşte acest parteneriat cuprinzător şi ambiţios cu Marea Britanie după retragerea acesteia din Uniune, care să acopere domenii diverse, de la cooperarea economică şi comercială la politica externă, securitate şi apărare.

"Premierul Theresa May a apreciat oportunitatea dialogului avut cu preşedintele Klaus Iohannis, inclusiv din perspectiva retragerii Marii Britanii din UE pe durata mandatului Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene", mai arată Administraţia Prezidenţială.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel