Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cornel Radu Loghin, despre POVESTEA lui de SUCCES din Belgia: „Peste tot acum e ACASĂ! România noastră e mai mare pentru că am ieșit din granițele trase cu creionul”
WhatsApp
Cornel Radu Loghin, un român în vârstă de 52 de ani, născut la Piatra Neamț și crescut în București, stabilit în Belgia de 10 ani, a vorbit într-un interviu pentru StiriDiaspora.ro despre cum este viața la Bruxelles și cum a reușit să își construiască o carieră de succes în capitala Europei.

(Interviul poate fi ascultat AICI

Cornel Radu Loghin a plecat din România în 2009 atunci când a decis că trebuie să facă din hobby o carieră și să ajute românii de pretutindeni. Legea anti-fumat este rodul unui efort continuu susținut de el și a devenit cunoscut la nivel internațional. N-a fost deloc o bătălie ușoară, însă n-a fost în zadar. România este astăzi mai europeană și datorită legislației din domeniul fumatului, la care Cornel Radu Loghin a contribuit extrem de mult.  

ȘtiriDiaspora.ro: Să începem cu o scurtă prezentare generală. Ce ne puteţi spune despre dumneavoastră?

Cornel Radu Loghin: Am venit în Belgia în urmă cu 10 ani împreună cu familia și nu aveam de gând la momentul respectiv să plec din România. Am aplicat pentru un loc de muncă în Bruxelles și am luat decizia să mă mut. Am schimbat cu ocazia respectivă atât țara cât și domeniul de activitate. În România am lucrat în domeniul IT, aici lucrez în domeniul sănătății publice. Poate pare așa o schimbare puțin curioasă, dar a venit ca urmare a faptului că prin 1994 în România am înființat o organizație nonguvernamentală care avea ca scop apărarea drepturilor nefumătorilor, respectiv dreptul de a respira un aer pur, mai ales în locurile publice. Pentru acei ani era în România o activitate puțin înțeleasă pentru cei din jur. Fumatul nu era privit ca o problemă. Dar, încet încet am construit acea organizație și la nivel internațional am ajuns să fiu cunoscut ca cel din România care se ocupă de fumat. În 2009 am aplicat la Bruxelles exact în acest domeniu. O activitate pe care în România am desfășurat-o ca pe un hobby a devenit din 2009 o activitate constantă, zilnică, un loc de muncă.

ȘtiriDiaspora.ro: Unde mai exact? În ce instituție?

Cornel Radu Loghin: Este o organizație nonguvernamentală din Bruxelles, o rețea națională - Rețeaua Europeană pentru Prevenire a Fumatului. Nu lucrez în instituții europene.

ȘtiriDiaspora.ro: Cum erați dumneavoastră când erați mic și dacă îmi puteți spune câteva peripeții de pe atunci?

Cornel Radu Loghin: M-am născut la Piatra Neamț. Părinții mei s-au mutat în București când aveam 7 ani. Ca să zic că a fost atunci prima mea migrare. În școala generală nu cunoșteam pe nimeni acolo. Îmi aduc aminte că m-a impresionat la vremea respectivă Bucureștiul. Era Bucureștiul anilor 1974. Am citit foarte mult în perioada respectivă. Eram abonat serios al bibliotecilor. Mereu m-am întors la Piatra Neamț. Toate vacanțele mi le petreceam acolo. Mergeam foarte mult pe munte. Pe muntele Ceahlău din zonă, vizitam mănăstirile din zonă. Pot să spun că am fost un elev bun.

ȘtiriDiaspora.ro: Ce visați să faceți la 18 ani?

Cornel Radu Loghin: La 18 ani visam să se termine mai repede armata. Am avut norocul sau ghinionul să nu reușesc la facultate de prima dată. Cred că am fost 10 pe loc la Geologie. Așa cum vă ziceam îmi plăcea foarte mult muntele și natura și mă gândeam eu ce bine ar fi să nu lucrez într-un mediu închis. Deci, când am împlinit 18 ani eram în armată și așteptam să se termine cât mai repede. Când m-am întors din armată în 1988 am început din nou să învăț și am revenit cu picioarele pe pământ: am dat la facultatea de Electronică și Telecomunicații, am reușit. Au urmat anii de facultate la seral, am și lucrat între timp tot în domeniul tehnic, iar visul meu de a lucra în natură s-a cam spulberat atunci. Prima dată am lucrat într-o fabrică în București. A fost o perioadă interesantă, mai ales că a venit și momentul decembrie '89. Am prins multe din momentele importante din istoria României din ultimii 30 de ani.

ȘtiriDiaspora.ro: A fost greu când v-ați părăsiți țara?

Cornel Radu Loghin: Nu! Pentru mine și poate de aceea am o situație mai nestandard, ori că sunt aici în Bruxelles, ori că sunt în București, ori la Piatra Neamț, peste tot acum e acasă. N-am simțit că am plecat undeva la capătul lumii, să rup legăturile, să nu pot veni înapoi ori de câte ori vreau, și de aceea eu spun acum că suntem cetățeni europeni în Europa. Bineînțeles, suntem români, păstrăm tradițiile noastre, dar România noastră e un pic mai mare pentru că am ieșit din granițele trase cu creionul pe hartă.

ȘtiriDiaspora.ro: Soția și copiii cum s-au adaptat?

Cornel Radu Loghin: Totul a mers ca pe roate. La început a fost un pic mai greu până am găsit un loc de muncă și soției, dar am rezolvat destul de repede. Copiii merg la școală, iar sistemul de învățământ de aici este în regulă. Au fost bine primiți, s-au adaptat, au învățat limba. Nu aș putea să mă plâng deloc de sistemul de aici.

ȘtiriDiaspora.ro: Care sunt provocările pe care le întâmpinați în viața de zi cu zi ca român în Belgia?

Cornel Radu Loghin: Este o viață de zi cu zi așa cum ar fi și în România: merg la serviciu, copiii merg la școală, nu cred că e o provocare anume. Mai degrabă felul în care se desfășoară o zi în Belgia e diferit de felul în care s-ar desfășura în România. De exemplu, copiii stau mai mult la școală: încep la 08.30 și pot sta până la 18.00. Ei termină programul de școală la 15.30, dar își pot face lecțiile tot la școală și mai pot rămâne acolo până când părinții se întorc de la serviciu. Sunt mai multe facilități pentru părinți, pentru copii, activități... sunt convins că și în România există, dar aici e un pic diferit felul de organizare. Sistemul sanitar funcționează, dar nu e perfect. Sunt momente în care ai nevoie de programare și ești programat după multe luni, deci până îți vine rândul nu mai ești bolnav. Singura soluție este să mergi la urgență dacă chiar e ceva grav. Totul se plătește înainte și apoi asigurările îți rambursează o parte din costuri. Sunt diferențe față de ceea ce este în România. Știu foarte bine cum merg lucrurile și în România, am lucrat acolo 20 de ani, am locuit și în București atât de mult timp, din '74 până în 2009.

ȘtiriDiaspora.ro: Care este proiecția dumneavoastră pentru următorii ani? Unde anume vreți să ajungeți? Vă vedeți stabilit în Belgia sau va gândiți să vă retrageți în România?

Cornel Radu Loghin: Cum am venit aici fără să îmi pun în gând să plec din România, așa poate într-o zi voi merge în România pur și simplu. Adică nu va fi o schimbare majoră. Când va veni acea zi mă voi muta acolo. Cu siguranță voi reveni în România, iar copiilor le place foarte mult acolo. Sigur că nu pot spune că îi voi scoate din acest sistem și îi voi trage după mine în România în momentul în care eu mă voi decide să mă mut acolo. Va fi decizia lor! În primul rând să-și termine școala și apoi vor fi majori și vor decide pentru ei ceea ce este mai bine. Eu cu siguranță într-o zi voi reveni în România.

ȘtiriDiaspora.ro: Lucrați cu români în Belgia?

Cornel Radu Loghin: Da, destul de mult. Interacționez cu comunitatea de români de aici zilnic. Am moderat și moderez diverse grupuri ale românilor din Belgia. E o comunitate mare și încă se vede și se aude. Mai ales când ieși în oraș și se aude pe stradă. Dacă prin 2009 auzeai destul de rar vorbindu-se românește, acum cam la tot pasul auzi. Suntem mulți aici și e cumva imposibil să nu interacționezi cu comunitatea de aici și mai ales că m-am implicat în activități ale românilor.

ȘtiriDiaspora.ro: Cum vedeți evoluția comunității de români din Belgia? Din momentul în care ați ajuns acolo în urmă cu 10 ani și până în prezent.

Cornel Radu Loghin: E un specific local să zic. Comunitatea de aici e un pic divizată din cauză că aici avem instituțiile europene. Există o bulă a funcționarilor din instituții și ceilalți. Cei din instituții sunt în lumea lor, în mediul lor, cu statutul lor aparte, ceilalți sunt poate similari cu diaspora românească din alte țări: cei care lucrează pe șantiere, în sistemul de sănătate... avem foarte mulți români care și-au făcut afaceri aici și care o duc bine. Pentru viitor comunitatea se va așeza foarte bine aici în Belgia. Ca un exemplu, la ultimele alegeri locale am avut cam 50 de candidați români la primăriile din Belgia. Din păcate nu a reușit niciunul deoarece nu au avut susținere din partea românilor. Ceea ce a fost surprinzător. Nu s-au ajutat între ei nici măcar candidații. Nu au concurat unul împotriva altuia, pur și simplu puteai să îți anunți prietenii români din altă comună să se ajute. Nu s-au ajutat în sensul în care un candidat român avea prieteni în altă comună unde era alt candidat român putea să le spună: „oameni buni, mergeți și-l votați că e un român de-al nostru și dacă va intra în Consiliul Local e un pas înainte pentru noi, în comunitate". Eu am încercat să-i adun pe acești candidați români, le-am făcut cunoștință între ei, dar probabil suntem încă la începutul construcției comunității românești unite. Poate la următoarele alegeri vom reuși să avem români în primăriile din Belgia. Am mai avut în trecut, dar în acest mandat nu avem niciunul. În primăria unde aveam o reprezentantă se întâmplau mai multe evenimente dedicate românilor decât în alte locuri. Se vedea că acolo e o româncă și că se organizează și acordă o atenție comunității. Contează să fii acolo! În viitor eu sper să văd români ridicându-se în poziții importante în politica belgiană. Avem potențialul acesta!

ȘtiriDiaspora.ro: La final, câteva cuvinte pentru cititorii ȘtiriDiaspora.ro care se gândesc să emigreze sau care au emigrat deja.

Cornel Radu Loghin: Eu îi încurajez pe români să plece sau să rămână acolo unde le este bine. Fiecare își caută locul unde se poate dezvolta, unde își găsește liniștea, unde poate lucra în condiții optime. Dacă un român consideră că îi este bine în Belgia, să rămână în Belgia, dar să nu uite de unde a plecat și să ajute România cu tot ce poate. Dacă un român se simte bine în România să rămână în România. Fiecare să își găsească locul unde se poate dezvolta și unde se simte cel mai bine. Eu nu sunt adeptul teoriilor cu întoarcerea, reîntoarcerea în România pentru că întoarcerea asta poate avea mai multe forme. Nu neapărat trebuie să te întorci fizic în România. Poți să faci foarte multe lucruri bune pentru România chiar dacă nu ești fizic acolo: poți să-ți deschizi o afacere acolo, poți să ajuți în diverse feluri prietenii din România, să te implici să rezolvi cazuri sociale mai grave.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Esti departe, esti acasa! Vezi toate articolele
pixel