Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii vor începe miercuri o acţiune de evaluare a modului de gestionare a activităţii la nivelul Spitalului "Marie Curie", inclusiv la Secţia ATI, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
"Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control vor începe astăzi o acţiune de evaluare a modului de gestionare a activităţii la nivelul unităţii sanitare Marie Curie, inclusiv la nivelul ATI", a spus Oana Grigore.
Autoritătile s-au sesizat după ce medicul Mihai Cârstoveanu, şeful secţiei de Terapie Intensivă de la spitalul “Marie Curie” din Bucureşti, a declarat că nu mai puțin de 30 de bebeluşi au murit în ultimul an, pentru că medicii nu au avut cu ce să-i trateze. Medicul a intrat în direct la Antena 3 și a spus că statul român nu cumpără aparatură sau medicamente și nici nu angajează specialiști.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News