Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iată cine DECIDE lista PSD pentru alegerile parlamentare. Ciolacu spune că a vorbit cu el
WhatsApp
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, că în următoarea şedinţă a Consiliului Politic Naţional al partidului se va discuta un set de criterii privind alcătuirea listelor pentru alegerile parlamentare.

"Avem mai multe criterii. A venit domnul profesor Dîncu cu ele, au fost doar enumerate - aptitudini de comunicare, intelectuale, relaţionare, apariţii în presă, integritate, leadership. Toate aceste lucruri se vor discuta şi în următorul Consiliu Politic Naţional, când vom avea propunerile concrete de la organizaţii. (...) A fost o discuţie şi în această privinţă (a traseismului - n.r.), să încercăm să nu avem traseişti pe listele noastre, fiindcă trebuie să învăţăm din greşeli şi am văzut ceea ce s-a întâmplat", a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă vor avea prioritate pe liste actualii parlamentari, Ciolacu a spus: "Deciziile acestea le vor lua preşedinţii de organizaţii, în funcţie de persoane. (...) Am stabilit nişte principii. Este pentru prima oară când se stabilesc aceste principii înainte de a se face listele", relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel