Berbec -intră într-o perioadă cu schimbări majore. Au energie, dar consumă foarte multă energie. S-ar putea să fie nevoiți să renunțe la unele acțiuni care le consumau energie, ca să se ocupe de ceea ce este esențial. Nu trebuie să cheltuie foarte mult atunci când văd sau simt că au anumite blocaje, adică nu trebuie să scoți și mai mult din buzunar, pentru că blocajul ăsta are și el un sens. Există un tranzit în următoarea perioadă, adică Venus stă până pe 6 noiembrie în Săgetător după care o să intre în Capricorn și o să retrogradeze undeva pe 19 decembrie până pe 29 ianuarie. Deci atenție, multă vreme, vreo 4 luni de zile, Venus, care este micul benefic, capătă rolul de mare benefic pentru că are un tranzit lung. Berbecul va avea acest mic noroc pe casa carierei. Trebuie să se ocupe foarte mult de imagine, de profesie. Au doi ani de transformări profunde, dar si o perioadă excepțională pentru a întrerpinde câteva acțiuni pe cont propriu. Pe lângă job ar putea să dezvolte și altceva, pentru că este foarte bine și se bucură de succes.
Taur - Vor intra pe casa parteneriatelor sau mai pe clasic vorbind, pe casa căsătoriei. Cine e însurat, măritat, acolo s-ar putea să fie niște tensiuni. Cine nu, există riscul să fie puțin enervat sau agresat de către cei care au ceva cu Taurul sau îl zoresc, ori îl înghesuie într-o oarecare măsură, cu termene, cu schimbări, care Taurul, o zodie mai lentă din fire, le face în ritmul lui. Apar într-adevăr niște tensiuni parteneriale, dar cu acest avertisment, zic eu, că totuși Taurul trebuie să se bucure de niște planete foarte bune pe zona profesiei, pe zona carierei, și să profite cât mai mult de pe urma acestei perioade. Venus pentru ei intră pe o casă frumoasă, o casă a perspectivelor, a călătoriilor, a studiilor pentru cei care au în acest moment legate de învățământ, de studii, de lucruri pe care vor să le învețe și să schimbe cumva cariera, profesia. Pentru cei mai mulți pentru că este o veste bună, pentru că în toată situația proastă taurii se întreabă dacă pot călătorii. Da, taurul este zodia care chiar poate călători pe drumuri mai lungi.
Gemeni - au destinul în continuare, până la sfârșit pe an, pe zodia lor. În continuare se pot întâmpla chestiuni importante legate de viața lor, de destinul lor. Încă este luna neagră acolo și o să mai stea până în aprilie anul viitor. Mare atenție la scăderea vibrației, la gânduri toxice, la comunicare, la ispite, la tot felul de scăderi din astea, căderi vibraționale care la un moment s-ar putea să le lase un gust amar. Ei înșiși s-ar putea să fie foarte vulnerabili la tot felul de informații toxici. Planetele din scorpion intră pe casa sănătății pentru gemeni, trebuie să fie mai atenți în această zonă. Este și planeta Marte, unora le poate aduce tratamente un pic mai dure, chiar si intervenții chirurgicale. Pentru mulți este însă un consum foarte mare din punct de vedere profesional. Unii învață și muncesc în același timp și ard destul de multă energie, motiv pentru care s-ar putea pe crucile astea fixe să intre într-un fel de burnout, într-un fel de epuizare, cel puțin în luna noiembrie. Atenție că în următoarele două eclipse sunt și ei implicați, chiar dacă eclipsa este pe Taur, dar axa destinului este pe axa gemeni-săgetător și asta se întâmplă pentru ei pe zona relațiilor. Cei care au parteneri, următoarele două luni îi fac mai vulnerabili.
Rac - Planetele din Scorpion vor intra pe casa copiilor, a iubirii. Aici este o zonă destul de intensă emoțional, destul de pasională. Pentru unii, cu destul de multe ispite pentru ca Marte întotdeauna agită energia sexuală, aș zice. Pentru unii consumul ăsta emoțional nu-i mai lasă să gândească lucid. În general Racul este genul de zodie care atunci când emoțiile depășesc cumva cota admisă, se pierd și s-ar putea să facă erori și greșeli în altă parte. Sunt într-o perioadă de transformare profundă, asta o tot spun de ceva vreme. Este posibil să găsească surse de finanțare, să ia credite, să găsească câteva soluții profesionale prin care să facă bani. Să nu se teamă de provocări pentru că s-ar putea chestia asta să-i scoată din zona de confort, dar astfel vor putea să rezolve foarte multe alte probleme, de sănătate, care sunt mai costisitoare și în care nu au investit mulți ani pentru că au spus că sunt scumpe.Trebuie să fie atenți la sănătate. Eclipsele sunt pe axa sănătății.
Leu - în perioada următoare poate să fie destul de preocupat de familie, de patrimoniu, undeva acolo unde intra Marte. În orice caz, Scorpionul aduce schimbări. În următoarea perioadă sunt anunțate schimbări pentru lei. Poate să schimbe casa, ceva în casă. Nu este neapărat vorba despre confort, cât este vorba despre ceea ce simt. Unii au pur și simplu nevoie de o schimbare. Sunt unele discuții cu familia. Apar tensiuni pe cruce fixă, între mamă și tată, între părinți și copii, probleme de generație. Sunt implicați mai mulți membri de familie și pe zona conjugală încă de la începutul anuli sunt anumite probleme. Unii le tot amână, dar acolo este Saturn: dacă te așezi la masa tratativelor găsești o soluție și nu trebuie să arunci în aer nici familia, nici căsnicia și până la urmă se pot găsi soluții pentru că este și Jupiter acolo. Pentru ei, Venus în tranzit mai lung intră pe casa sănătății și a serviciului. Sunt lei care își vor găsi soluții medicale, dar pot schimba și ceva până în primăvara anului viitor, vis-a-vis de serviciul lor, de jobul lor, pentru că urmează o perioadă de creștere pentru lei din punct de vedere profesional și trebuie să profite.
Fecioara - Este foarte importantă comunicarea în perioada următoare. Ei cu planeta Marte pe comunicare s-ar putea să intre în tot felul de conflicte de comunicare. Dacă știi că stai pe o energie mai agitată, încerci să stai mai la locul tău. Nu trebuie să amplifici orice discuție. S-ar putea să aibă discuții și cu șefii și cu colegii. Sunt din mai multe locuri provocați și poate chiar își vor pune întrebarea dacă nu cumva cineva le face lor. Fecioarele încep o investigație din acest punct de vedere, iar firul îi va conduce că acolo sunt niște forțe conjugate care au complotat împotriva lor. Pentru ele, Venus intră pe o casă bună, în Capricorn, zodie compatibilă cu Fecioara și asta înseamnă iubire, sentimente, creativitate și pot căuta soluții în ele. Această constrângere, crucea fixă, ce face: te strânge bine de tot, nu-ți mai dă soluții pe anumite locuri, pentru ca tu să scoți ceva bun din tine. La Fecioară, ca și pentru multe alte zodii, soluția vine de la Venus în Capricorn.
Balanță - Foarte multe preocupări vis-a-vis de bani. Balanța este o zodie destul de cheltuitoare, poate să cheltuie foarte mult. Aș putea spune cu Marte pot fi cheltuieli la care nu poți renunța, adică niște facturi de plată care sunt destul de mari. Se creează câteva frustrări din acest punct de vedere, pentru că vin și sărbătorile de iarnă și atunci simt că depășesc bugetul, dar sunt și niște mofturi care cumva sunt sarea și piperul vieții, adică nu pot să trăiesc nici fără anumite chestii care sunt de firmă etc. Venus intră pe casa casei, motiv pentru care unele din cheltuieli s-ar putea să fie realizate pentru a amenaja o casă, pentru a o decora. Poate această casă le va aduce lor niște bani pentru viitor, poate fac o investiție. În perioada asta, cheltuilile sunt cam mari. Nu este o perioadă foarte bună pentru Balanțe pentru a călători în afara granițelor țării. Asta însă nu înseamnă că nu poți călători. Planetele sociale în continuare sunt foarte bune pentru zodia Balanței, undeva din Vărsător îi ajută să-și găsească dragostea, căi de exprimare care să le ajute să fie transformate și în bani, în businessuri, să devină antreprenori.
Scorpion - stă foarte bine. Atât timp cât soarele intră în zodia lor și marte este patronul lor. Chiar îi face protagoniștii următoarei perioade. Chiar dacă vorbim despre următoarele două luni, vom avea și un săgetător după. Se vor crea anumite schimbări și anumite turnuri. Ce vorbim despre decembrie încolo, deja vom avea o situație care schimba lucrurile pentru toată lumea. Scorpionul este un mobilizator destul de moare în foarte multe direcții. Sunt scorpioni și cu foarte înaltă vibrație, dar sunt scorpioni cu foarte joasă vibrație și nu toți scorpionii cu marte în scorpion vor face bine. Foarte mulți vor face rău și foarte mulți vor face victime în jurul lor. Atenție mare cum ne folosim această energie. Scorpionul este în energie pe acest soare și pe acest marte, dar planetele sociale fiind căzute pe harta lor, felul lor de a se ridica în această perioadă este destul de toxic. Un scorpion în această perioadă ar trebui să-și vadă de casă, de familie, de preocupările personale, să-și dezvolte lucruri în ograda lui. În nici un caz să nu facă alte lucruri. Să nu devină un lider pentru ceilalți pentru că ar putea fi destul de toxici. Perioada următoare poate aduce cheltuieli importante. Într-un alt context, o vibrație mai bună cu Venus în Capricorn care durează foarte mult îi poate ajuta să scrie, să comunice, să predea, să învețe, să facă cursuri și alte examene.
Săgetător - vorbim în această perioadă de planetele din scorpion: atenție la sănătate, conflicte, poate să-și atragă și dușmani. Din data de 22 noiembrie, soarele va trece în zodia lor, ceea ce va fi mult mai bine. L-au și avut pe Venus până acum, îl mai au șase zile, până pe 6 noiembrie, după care Venus multa vreme va intra pe o casă financiară pentru săgetător și asta le va aduce bani, profit, celor independenți. Cei care au salariu fix pot negocia mai ales că Venus va retrograda între 19 decembrie și sfârști de ianuarie. Venusul retrograd, chiar dacă nu obții din prima, obții din a doua. Mai poți încerca. Eclipsele pentru ei stau pe axa relațiilor. Atenție cei care sunt căsătoriți sau cei care au parteneriate. Nu sunt atât de bune eclipsele în această perioadă și agită spiritele. Eu zic că perioada noiembrie pentru ei este delicată dar și cu sănătatea celor din jur. Acum dacă ai planetele pe casa sănătații nu trebuie să fii numai tu bolnav. Poate să fie și cel de lângă tine și tu să stai cu el prin spitale. Doamne ferește, dar trebuie să le luăm din fașă toate aceste probleme.
Capricorn - în primul rând îl are pe Venus. Așa cum vă spuneam, Venusul din micul nororc se transformă în Marele Noroc. Este un noroc pe care capricornul poate să-l aștepte până la final de lună martie și atunci vor fi proiecte noi, idei noi, imagine nouă. Se pot ocupa mai mult de artă, de tot felul de lucruri care sunt pe placul lor, iar acestă casă hobbyurilor este tranzitată de planeta scorpion, ceea ce înseamnă că în viața lor se poate schimba ceva fundamental. Dacă nu se schimbă, să pună mai mult accentul pe ce le place să facă. Poate anul viitor vor să investească în ceva ce așteaptă în 2022. Este foarte bună harta pentru capricornii care vor să devină independenți, antreprenori, dar care încă mai ezită și eclipsele le vor avea undeva pe zone legate de constrângeri, de oamenii cu care pot să lucreze. Deci dacă nu sunt independenți, acolo vor mai putea să apară mici probleme.
Vărsător - este, cum spuneam de anul trecut, un fel de vedetă a anului, cu Saturn, cu Jupiter. De ei depinde toată povestea asta, sunt multe lecții de învățat. Saturnul poate să-i dea și puțin cu capul de pereți pentru că Saturnul este o planetă complicată care vrea să te învețe din ce vrea el, nu din ce vrei tu. Dar poți și tu să-l păcălești dacă pui mână pe carte. Dacă eu vreau să-l păcălesc pe Saturn mă apuc de învățat ceva și nu mai vine el în viața mea cu ce vrea, cu divorțuri și cu alte nenorociri. Jupiter este planeta norocului și tine de idei, de proiecte. Până în decembrie trebuie să caute, să găsească de lucru, să-și rezolve problemele. Scorpionul se află pe casa carierei, a puterii, a șefilor, a realizării profesionale sau sociale. Venus le aduce multă liniște, odihnă. Vor scăpa de probleme. Întodeauna Venus e cu noroc pe o casă din asta foarte subtilă: ți-aduce o liniște. Este bine, sau va putea să fie bine: rezolvi o problemă de sănatate, scapi de o datorie, îți pică cu tronc o persoană. Ar putea fi un Venus pe casa a 12-a care aduce iubiri secrete. Luna neagră pe casa iubirii aduce însă și ispite. Vărsătorul trebuie să aleagă dintre cel bun și cel rău în perioada următoare, asta e marea lor problemă.
Pești - Urmează din nou din 29 decembrie să intre Jupiter în Pești, ceea ce înseamnă o speranță. Trebuie doar să încerce să nu mai rateze tranzitul lui Jupiter în Pești. Jupiter din zodie dublă intră în tensiune cu axa destinului, care iată va face eclipsă între carieră și familie, o serie de tensiuni care apar acolo pentru că ei nu știu între ce și ce să se împartă. Un jupiter în tensiune cu axa destinului te poate face să ratezi oportunități. Le ai, le vezi sau îți accepți în continuare rolul de prizonier. Deocamdată le este favorabil pentru sănătate. Multor, saturn nu le-a fost favorabil pentru sănătate. Sunt mulți Pești care au avut un an foarte greu din punctul acesta de vedere, pentru că sunt într-o perioadă de finalizat clicluri. Sunt unii care finalizează cicluri de viață: sunt unii care sunt foarte bolnavi, sau foarte în vârstă. Saturn este o lecție sublinabilă. Depinde de tine, de subconștientul tău și de relația cu divinitatea. Scorpionul stă pe casa credinței: o fi vreun ateu care trece la credință, o fi vreun sceptic care se schimbă și se duce într-o direcție mai bună în așa fel încât să facă lucruri bune. Este vorba despre ieșirea din prizonierat a peștilor. Ieși dintr-un ciclu, închizi o datore, te împaci cu un prieten, ierți cu cineva că și supărările astea te țin de foarte multe ori prizonier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News