Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Guvernul va aproba completarea Programului Naţional de Investiţii ''Anghel Saligny''
WhatsApp
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", proiect care prevede suplimentarea bugetului acestuia cu 10 miliarde de lei.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, marţi, la Parlament, la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, că prin completarea acestui program se au în vedere două elemente principale.

"În primul rând, suplimentarea programului cu 10 miliarde de lei, care vor fi alocaţi pentru investiţiile de drumuri, pentru modernizare de drumuri, având în vedere şi nevoia extraordinar de mare care reiese şi din numărul de proiecte şi valoarea acestora depuse", a precizat ministrul.

Totodată, acesta a menţionat că prin proiectul OUG se are în vedere preluarea unor proiecte din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru care 20 de UAT-uri au câştigat finanţări pentru introducerea sau modernizarea reţelelor de racordare la gaze naturale, dar nu au prins fonduri.

"Maturitatea acestor proiecte este astăzi. Anul viitor, aceste proiecte nu mai sunt mature, în sensul în care avizele, autorizaţiile expiră şi proiectele trebuie refăcute. Astfel, prin OUG, aceste 105 proiecte ale UAT-urilor vor fi preluate de la POIM în Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny". Vorbim aici de 8 proiecte care privesc oraşe, în valoare totală de 750 de milioane de lei. În urma aprobării guvernamentale, aceste proiecte, cu toată documentaţia tehnică, vor veni de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la Ministerul Dezvoltării", a explicat Cseke Attila.

Ministrul a estimat că, având în vedere această decizie guvernamentală, partea financiară este stabilită şi în luna mai Programul "Anghel Saligny" ar putea avea lista de proiecte eligibile.

Guvernul urmează să aprobe şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează stabilirea, începând cu trimestrul II al anului, a unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate prin care să se asigure tranziţia spre o situaţie similară celei anterioare contextului pandemic.

Una dintre măsuri vizează acordarea şi suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale şi medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României.

O altă măsură cuprinsă în proiect se referă la consultaţiile medicale la distanţă acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, precum şi unele servicii conexe actului medical care se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, prin derogare de la prevederile articolul 337 alineat (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În şedinţa de guvern va fi aprobat şi proiect de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor afectaţi în contextul actualei crize din Ucraina, Federaţia Rusă şi Belarus.

Un alt proiect de OUG vizează aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă.

Pe agenda şedinţei Executivului figurează şi o serie de proiecte de lege

 

Unul dintre acestea se referă la modificarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.

"Adoptarea prezentului proiect de act normativ permite modificarea denumirii autorităţii naţionale pentru aplicarea prevederilor Convenţiei din Agenţie în ANCEX, aplicarea principiului liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre UE, actualizarea valorii amenzilor contravenţionale, modificarea unui articol din cuprinsul legii care nu corespunde prevederilor Convenţiei şi adăugarea la lista 1A de substanţe chimice supuse controlului a patru noi familii de substanţe chimice, cărora trebuie să li se aplice acelaşi regim de control prevăzut pentru substanţele din această listă", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Executivul va aproba şi un proiect de lege privind stabilirea cadrului organizatoric în scopul operaţionalizării la nivel naţional a Sistemului de intrare/ieşire şi a Sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile.

Totodată, Guvernul va adopta un alt proiect de lege pentru participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la Centrul de Excelenţă pentru Managementul Crizelor şi Răspuns la Dezastre.

"Prin prezentul proiect de lege se propune reglementarea condiţiilor în care personalul MAI participă la C.M.D.R. C.O.E.. Astfel, sunt avute în vedere, în principal: modalitatea de selecţie a personalului MAI în vederea trimiterii în misiune la Centrul de Excelenţă; perioada pentru care personalul MAI este trimis în misiune; procedura de trimitere în misiune; situaţiile de încetare a misiunii, înainte de termen; drepturile de care urmează să beneficieze personalul MAI trimis în misiune la Centrul de Excelenţă", conform expunerii de motive a proiectului.

O altă iniţiativă legislativă supusă adoptării în Guvern vizează ratificarea Protocolului semnat de partea română la Bucureşti, la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002.

În şedinţa de executiv se va adopta şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ,,O Românie echitabilă', 2022-2027 şi a Planului operaţional privind implementarea Strategiei naţionale privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ,,O Românie echitabilă', 2022-2027.

Guvernul va adopta şi un memorandum privind ajustarea preţului 'apei minerale naturale la sursă - pentru consum alimentar' cu indicele preţurilor de consum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel