"Astăzi în ședința de Guvern au fost adoptate câteva hotărâri de Guvern pentru reorganizarea unor Ministere, în continuarea demersului actualului Guvern de restructurare a aparatului public central. După reducerea numărului de minister, așa cum am promis, vom veni cu proiecte de reorganizare a ministerelor respective în urma comasării lor, pentru reducerea funcțiilor de demitate publică și a funcțiilor de conducere, astfel încât să eliminăm sinecurile politice de la nivelul unor ministere", a declarat șeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă, marți, la finalul ședinței Executivului.
Acesta a precizat că la Ministerul Comunicațiilor și Transporturilor numărul de posturi a fost redus de la 721 de persoane, la 584, prin comasarea direcțiilor și a reducerii numărului de secretari de stat.
"Astfel, la Ministerul Comunicațiilor și Transporturilor, prin hotărârea de Guvern adoptată astăzi, numărul de direcții din cadrul Ministerului, dacă înainte erau două Ministere Transpoturi și Comunicații cu 21 de direcții, în urma comasării au rezultat 14 direcții, iar din 6 direcții generale au rezultat 3 direcții generale. La nivelul funcțiilor de demnitate publică, din 9 secretari de stat au rămas 6. Ca număr de posturi noul Minister al Comunicațiilor și Transporturilor are o reducere a numărului de posturi de la 721 la 584 de persoane", a precizat Dancă, potrivit Mediafax.
În ceea ce privește Ministerul Muncii, prin hotărâre de Guvern, se reduce numărul de posturi de la 424 de persoane la 346.
"La Ministerul Muncii și Protecției Sociale, de asemenea vorbim de o reducere a numărului de posturi de la 424 de persoane la 346, o reducere cu 21% a numărului de posturi, ceea ce înseamnă o economie de aproape 9 milioane de lei în cheltuielile de personal ale acestui Minister", a mai precizat Dancă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News