Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gușă: În acest moment, PSD nu mai există. E doar o gașcă de interese pe care Dragnea a ghicit-o
WhatsApp
Cozmin Gușă a făcut o analiză a vieții politice din România și a ajuns la concluzia că Partidul Socal Democrat nu mai există în acest moment, acesta fiind doar o gașcă de interese manevrată de Liviu Dragnea.

Publicitate

 

”Toți telespectatorii noștri trebuie să fie convinși că în acest moment PSD nu mai există. Există o gașcă de interese pe care Liviu Dragnea în inteligența lui a ghicit-o, le dă mici avantaje fiecăruia, în scopul lui suprem de a candida în 2019 la președinția României și să o și câștige. Același joc îl face Dragnea și cu partenerul său, Călin Popescu Tăriceanu, de care mai are nevoie două-trei luni în această toamnă ca să mai treacă niște legi și apoi, cu ajutorul lui Coldea, sau al altora, se va decotorosi pentru că în România este evident că fiecare are probleme, fiecare se poate retrage în urma unui șantaj.

Dacă pornim de la ideea în care în acest moment nu avem un partid, ci o gașcă de baroni înfometați de contracte și de albire de dosare, atunci ne putem închipui ușor că acest joc de azi îl avantajează pe Dragnea pe moment.

Aceste speculații care probabil vin din tabăra Dragnea, cum că ar fi un joc de spălare imagini a lui Firea, nu au conținut. Avem o situație în care doar Dragnea dorește să candideze, să fie președinte, iar Gabriela Firea s-a poziționat întrun fel în care inclusiv din punct de vedere juridic, drumul ei este fără întoarcere”, a declarat Gușă la Realitatea tv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel