"În contextul politic intern în care Parlamentul României inteționează să adopte măsuri populiste fără a le verifica din punct de vedere al legalității și constituționalității, precum și fără a avea un impact financiar real asupra bugetului statului, cu scopul "eliminării" unui drept reglementat inclusiv în Uniunea Europeană și transpus în legislația internă în perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană – dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete – ca o compensație acordată pentru instituirea unui regim strict de interdicții și incompatibiliăți, precum și pentru restrângerea unor drepturi, Asociația Grefierilor din România a înțeles să solicite sprijinul organizațiilor internaționale de profil", conform sursei citate.
Grefierii protestează zilnic, începând de miercuri, între orele 10.00 și 12.00, din cauza iminentei eliminări a pensiilor de serviciu.
Începând cu data de 27 ianuarie, ei vor întrerupe activitatea în instanțe și parchete, la nivel național.
Grefierii spun că abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul acestei categorii profesionale erau 1.800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1.814 beneficiari),
"Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică. Să înțelegem că acești 1800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstrați?", se întreabă grefierii, relatează Mediafax.
Tot începând de miercuri și judecătorii de la Curtea de Apel București și de la Tribunalul Capitalei și-a suspendat activitatea pentru aceleași motive.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News