Cel mai arzător subiect la care crescătorii au cerut lămuriri a fost cel legat de exportul de animale vii, care ar putea fi interzis, conform unui proiect de lege depus în Parlamentul României.
„Ne-a promis că atâta timp cât este dumnealui în fruntea Guvernului această lege nu va putea să treacă”, a spus Gheorghe Dănulețiu, cunoscut drept Ghiță Ciobanul.
Totodată, Ghiță Ciobanul susține că la întâlnirea cu Nicolae Ciucă a precizat cu ce se confruntă sectorul în momentul de față și că dacă exportul se va închide, aproape 70% din fermele din România se vor închide.
„N-ai cum să reziști. I-am explicat că în momentul de față nu avem cerere pe carcasă, avem cerere numai pe animale vii, iar dacă ni se interzice exportul de animale vii, suntem falimentari”, a mai spus Gheorghe Dănulețiu.
Și alți reprezentanți ai oierilor s-au exprimat public pe marginea acestui subiect. Unii dintre ei au amenințat că vor ieși în stradă, la proteste.
În calitate de Președinte al Asociației Profesionale a Ciobanilor din România (APC), Gheorghe Dănulețiu a cerut sprijinul guvernamental din partea lui Ciucă. Acesta a avut nevoie, de asemena, de asigurări precum că exportul de animale vii nu va fi oprit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News